Joaquin, pe scenă
Joaquin Cortes, cel mai în vogă dansator de flamenco din lume la ora actuală, se întoarce în România. Evenimentul va avea loc diseară, orele 20:00, la Sala Palatului cu o zi înainte de ziua internaţională a Femeii, 8 martie. V-aţi prins! Cadoul este oferit de Music Management în colaborare cu Fundaţia “Dracula”, pentru toate reprezentantele sexului frumos.
Joaquin Cortes, cel mai în vogă dansator de flamenco din lume la ora actuală, se întoarce în România. Evenimentul va avea loc diseară, orele 20:00, la Sala Palatului cu o zi înainte de ziua internaţională a Femeii, 8 martie. V-aţi prins! Cadoul este oferit de Music Management în colaborare cu Fundaţia “Dracula”, pentru toate reprezentantele sexului frumos.
INCANDESCENT. Dansatorul şi coregraful care înflăcărează scena şi iubitorii de artă se pare că va avea paza întărită ca urmare a faptului că în decembrie fanele au fost destul de insistente. El revine a treia oară în România după ce prima dată, în iunie 2006, a oferit publicului român show-ul “Mi soledad”, iar în decembrie anul trecut a făcut senzaţie în faţa a aproape 5.000 de oameni prin prestaţia din “Zapatos Blancos”.
Talentul său este recunoscut de artişti celebri precum Jennifer Lopez, cu care a colaborat în cadrul spectacolului de la Puerto Rico sau Alicia Keys, cu care a dansat în concertul din deschiderea Galei Premiilor Grammy în 2001. În acelaşi an a susţinut un spectacol pe scena Galei Premiilor Oscar, fascinând auditoriul.
Spaniolul care reuşeşte să redea ritmul expresiv şi incandescent al gitanilor andaluzi prin bătaia palmelor şi a tălpilor vă aşteaptă mâine seară într-un spectacol cum altfel decât incendiar!
Ştiri din .ro
”Regine Încoronate”, romanul scris de Regina Maria, de mâine cu Jurnalul
Au fost lansate două piese bonus în cadrul proiectului „Retro Rock 2020”
Cristian Măcelaru și Daniel Ciobanu, într-un concert excepțional Beethoven

Așteptându-l pe Godot în regia lui Gábor Tompa la Teatrul Național São João din Porto

„Concert de Ziua Femeii”, „Tosca” și „Carmina Burana”, pe scena Operei Naționale București

Rolul femeilor în industria muzicală, dezbătut în cadrul Mastering the Music Business 2021
Mari actori povestesc cum au jucat scene celebre în seria Secvențe, pe TIFF Unlimited

Film O’Clock, festivalul care și-a propus să elimine distanțele fizice și emoționale dintre oameni, și-a ales câștigătorii. Două scurtmetraje egiptene și unul grecesc și-au adjudecat premiile

Radu Jude, Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2021

Juriul a decis: Roxen va interpreta Amnesia la Eurovision 2021

Berlinale 2021: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, al lui Radu Jude, a câştigat Ursul de Aur
Licitație de circa 180.000 de euro pentru o pictură de Adrian Ghenie
Teatrul Dramaturgilor Români. Programul evenimentelor din luna martie

HORIA ANDREESCU dirijează Haydn și Beethoven la SALA RADIO!
