x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale La "interne" - Folk şi latino de Ziua Naţională

La "interne" - Folk şi latino de Ziua Naţională

de Alex Revenco    |    30 Noi 2007   •   00:00

La 1 decembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, va avea loc un spectacol prilejuit de sărbătorirea Zilei Naţionale a Romăniei.

La 1 decembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, va avea loc un spectacol prilejuit de sărbătorirea Zilei Naţionale a Romăniei. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor in colaborare cu MIRA au pregătit pentru bucureşteni un concert cu unii dintre cei mai importanţi trubaduri ai folk-ului romănesc şi nu numai.

CORIFEI. Astfel vor urca pe scenă Victor Socaciu şi Biroul Executiv, Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă, Tatiana Stepa, Maria Gheorghiu, Florin Săsărman, dar şi formaţia rock-latino Bandidos, Corul de copii Meloritm şi Ansamblul artistic Ciocărlia.

După cum se ştie, Biroul Executiv al lui Socaciu cuprinde trei dintre componenţii formaţiei Bandidos , care şi-a lansat recent excelentul album de debut, Nu-mi dai scăpare".

Primul album din cariera bandiţilor (Tavi Clonda - solist vocal, Victor "Solo" Solomon - compozitor, chitară, Victor Stephanovici - chitară bas, Mişu Constantinescu - claviaturi şi Vladimir Sergheev - tobe), realizat in colaborare cu MediaPro Music, conţine zece piese lucrate extrem de ingrijit, şi energice şi "de corazon", oricare dintre ele, "Un pas", "Sămbătă seară", "Atunci cănd eşti tănăr" sau "O zi fără tine" avănd şanse egale de a deveni mari hituri. Primul single extras de pe acest album, intitulat "Bandidos (para siempre)", este o piesă optimistă, dansantă, iar videoclipul filmat in Vama Veche a lăsat o foarte bună impresie celor care iubesc muzica de calitate
×
Subiecte în articol: arte