x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Mahala Rai Banda, la Festivalul Cultural al Stockholmului

Mahala Rai Banda, la Festivalul Cultural al Stockholmului

07 Aug 2010   •   00:00

Vineri, 13 august, Institutul Cultural Român de la Stockholm va participa la Festivalul Cultural din capitala Suediei printr-un concert organizat în colaborare cu Södra Teatern. Sub titulatura deja consacrată The Gypsy Queens & Kings vor concerta, pe scena în aer liber din faţa Operei, Mahala Rai Banda, Florentina Sandu, Aurelia Sandu şi Tănţica Ioniţă (România), Esma Redzepova (Macedonia), Jony Iliev (Bulgaria), Lijljana Buttler (Serbia) şi Kaloome (Franţa). Evenimentul va fi precedat de un concert pe care trupa suedeză de muzică balcanică Süperstar Orkestar îl va susţine în faţa sediului ICR Stockholm din Oraşul Vechi, concert care plasează institutul pe harta Festivalului.

Festivalul Cultural al Stockholmului (10-15 august 2010) este un eveniment de proporţii, care reuneşte anual artişti suedezi şi internaţionali. Concertele, spectacolele de teatru, circ şi varieté, instalaţiile de artă, atelierele de creaţii au loc pe câteva scene special amenajate şi în numeroase alte locaţii din întregul oraş. Este pentru a doua oară când Institutul Cultural Român de la Stockholm participă la festival; în 2006 a sprijinit participarea Tarafului de Haiduci, în colaborare cu acelaşi Södra Teatern.

Concertul The Gypsy Queens & Kings este unul dintre cele mai aşteptate puncte din programul din acest an. Taraful Mahala Rai Banda este binecunoscut publicului suedez în urma unui turneu organizat de ICR Stockholm şi Södra Teatern în toamna lui 2008. Mahala Rai Banda are în componenţă instrumentişti aparţinând mai multor generaţii, care, pe ritmuri de acordeon, vioară şi instrumente de suflat, combină tradiţii muzicale balcanice de o mare diversitate.

×
Subiecte în articol: arte