x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Manifestare tradiţională: Fiii Gorjului, la aniversare

Manifestare tradiţională: Fiii Gorjului, la aniversare

de Radu Popa    |    22 Sep 2010   •   00:00

Continuând o frumoasă tradiţie, Liga Culturală "Fiii Gorjului" organizează duminică, 26 septembrie 2010, între orele 11:00 şi 14:00, la Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor din Capitală, str. Mihai Vodă nr. 17, sala "Nichita Stănescu", o întâlnire gorjeană cu următorul program: festivitate de deschidere; lansări de cărţi: "Al doilea zâmbet", "Viaţa petrecută în timp", "Slavă, fir de iarbă sfânt!", "Cătălina - eroina de la Jii", "Predici la duminicile de peste an şi praznice", "Păcate lumeşti sub «Baldachinul cu poveşti»"; "Personalităţi gorjene în medicină de-a lungul istoriei", "C. Brâncuşi" (ediţie trilingvă), "Tudor Arghezi - Treptele devenirii"; lansarea albumului discografic "Pe malul Olteţului" - 25 de piese interpretate de Filofteia Lăcătuşu şi orchestra "Doina Gorjului"; spectacol de cântece şi dansuri populare cu Ansamblul "Doina Gorjului"; în cadrul programului artistic vor evolua şi invitaţi speciali: Constantin Lătăreţu, Vasile Topârceanu, Dumitru Zamfira.

×
Subiecte în articol: arte