x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Mungiu, filmele şi ieşenii: Aventuri în culisele festivalului

Mungiu, filmele şi ieşenii: Aventuri în culisele festivalului

de Cristinel C. Popa    |    27 Sep 2009   •   00:00

"Aventuri" în culisele primului festivalul internaţional de film de la Iaşi. Da!, a început de câteva zile cea dintâi ediţie a unui festival internaţional de film găzduit de capitala Moldovei. Prima în istoria de sute şi mii de ani a ţinutului care l-a dat pe Ştefan cel Mare. Dar şi pe Cristian Mungiu. Un regal al filmelor de calitate, o simfonie a imaginii, cu destule pete de culoare. Şi incidente. Plăcute şi neplăcute.

Cum era de aşteptat, prima zi s-a învârtit în jurul vedetei incontestabile Cristian Mungiu, care a participat alături de echipa sa, invitaţi speciali, prieteni şi chiar cunoscuţi din Iaşi, la premiera moldoveană a ultimului său film "Aventuri în epoca de aur". În oraşul natal, al copilăriei şi începutului maturităţii. A recunoscut că anii de comunism prinşi la Iaşi au rămas impregnaţi din plin în memoria cineastului. Locul unde îşi are familia, colegii de şcoală şi o parte a cunoscuţilor, printre care şi prieteni. Pelicula sa a fost primită cu entuziasm, dar nu au lipsit incidentele legate de această premieră.

PROBLEME CU LUMINILE
Mai întâi, ele au început la conferinţa de presă convocată de organizatori la Primăria Iaşi, unul dintre partenerii realizării evenimentului. Mungiu a sosit jovial, la timp, parcă cu un fel de curiozitate vizavi de lumea de aici. A vorbit cu prietenii, a dialogat cu reporterii pedanţi, care, de pildă, i-au reproşat că a filmat copiii scriind cu pixuri şi nu cu stilouri Pelikan. Vizibil surprins, însă cu blândeţe, şi-a asumat aşa-zisa "greşeală". A început însă să pâlpâie lumina, iar acesta a replicat.

"Simt spiritului fostului primar Constantin Simirad aici", a spus Mungiu când a văzut că problema cu lumina s-a repetat pe toată durata conferinţei de presă. Câştigătorul marelui premiu de la Cannes s-a arătat încântat să revadă Iaşiul. În timpul întâlnirii cu ziariştii a văzut o fotografie veche a unui tramvai care circula chiar pe linia ce trece aproape de strada unde a copilărit şi l-a cuprins nostalgia. "Am o vârstă atât de suspectă dacă acest tramvai îl am atât de bine impregnat în memorie!", a spus Mungiu.

Regizorul a povestit apoi despre dificultăţile apărute în timpul filmărilor. Lucruri mai puţin cunoscute publicului. Există o scenă în film în care actorii urmau să ucidă prin gazare un porc şi, întrebat de reporter cum a omorât porcul, Mungiu a dat explicaţii. El a spus că există în Braşov un bun dresor de animale care i-a spus înainte de filmare că porcul este stresat de la drum şi că e bine să facă rost de un altul ca să-l dreseze pentru a putea filma scenele. "Am folosit şi unul viu, şi unul fără viaţă, aşa că nu a trebuit să-l asomăm", a spus Mungiu, moment în care lumina din sala ovală a Primăriei a "salutat" din nou cu pâlpâitul de rigoare, ce a durat pe toată durata întrevederii cu presa.

Apoi Mungiu a povestit cum au adus pompierii apă cu camioanele, au turnat-o în nişte bazine speciale (pentru copii) pe dealuri şi cum nişte instalaţii speciale pompau ca să simuleze ploaia. Referindu-se la film, Mungiu a spus că acesta a fost destul de bine primit peste hotare cu toate că, acolo, lumea nu prea ştia când se petrece acţiunea: pe timpul comunismului sau acum. Dar s-a întâles că acest lucru nu prea contează.

Mungiu a subliniat faptul că şi la Iaşi filmul trebuie să scoată oamenii din casă: "Este important festivalul şi sper să continue, pentru că un astfel de eveniment vorbeşte lumii despre acest oraş". Oraş despre care Mungiu este de părere că e mai puţin viu astăzi şi în care nu şi-ar mai dori să locuiască, în ciuda faptului că mulţi actori sunt de aici, aici are o parte din familie, colegi, prieteni. La Iaşi s-a întâlnit chiar cu amici din presa locală a începuturilor lui Mungiu în lumea cinematografiei. Regizorul a lăsat să se înţeleagă că a făcut un film nu despre comunism sau perioada comunistă, ci a făcut un film a cărui acţiune se petrece atunci.

"Acei ani, acele vremuri au un potenţial comic foarte mare", a spus el subliniind că şi-a ţinut astfel promisiunea de a face după un film grav, cum e cel care a primit Palme D'or, o comedie. "Sper că a ieşit o comedie bună. este una din aceea care să distreze omul ieşit de la birou de la ora 17.00". Întrebat de reporterul Jurnalului Naţional dacă nu cumva vremurile pe care le trăim au un potenţial comic mai mare, Mungiu a replicat: "Din păcate vremurile de astăzi au mai degrabă un potenţial tragic decât comic".

PISICA PE COVORUL ROŞU (CU DREPTUL)
În prima seară a fost proiecţia de gală a filmului său. au venit şi politicieni, dar şi mulţi ieşeni de rând. Care pentru organizatori au contat cel mai mult. Aglomeraţie, îmbulzeală. Prima care a călcat pe covorul roşu a fost o pisică pufoasă, care şi-a căutat cu dibăcie prin blană scărpinăndu-se de purici (vezi foto!). A rezistat cu brio bliţurilor fotografilor şi, mofturoasă, a revenit pe covorul roşu pentru o nouă şedinţă foto. a mieunat a mulţumire şi a dat indignată din coadă în aşteptarea lui Cristian care nu mai venea. Acesta a sosit cu aproape o oră întâziere, după ce mulţimea ce aştepta şi-a pierdut răbdarea. 

 

Unii fotoreporteri chiar au renunţat să-l mai aştepte afară şi au intrat în sală pentru a prinde locuri pe scaune. O parte dintre actori şi preşedintele juriului festivalului Ana Maria Marinca au stat alături de el în sală şi au aşteptat derularea proiecţiei filmului. Spectatorii entuziasmaţi au râs cu hohote chiar şi la glumiţele mai inocente strecurate cu profesionalism de Mungiu în film. S-a aplaudat frenetic, au luat cuvântul şi regizorul, şi trei actori prezenţi la premiere. Apoi lumea a plecat acasă, mulţumită că a văzut filmul atât de mediatizat.

Pisica vedetă nu a mai fost găsită de fotoreporteri la intrare, aşa încât au păşit de această dată ei cu voinicie pe covorul roşu. Aşa încât se poate spune că prima zi a Festivalulul Internaţional de Film de la Iaşi a început cu dreptul.

CU STÂNGUL
A venit şi ziua a doua, când s-a păşit şi cu stângul pe covorul roşu. Scuzabil, emoţiile începutului. În sala verde a unui cinematograf de mall, unde trebuia să ruleze un film german, organizatorii au anunţat că cei care au intrat pot să-şi ia banii daţi pe bilete înapoi întrucât rulează altă peliculă. "Nu dorim astfel de scuze, noi am investit timp să venim până aici şi doar pentru acest film", a spus un cinefil vizibil supărat. În cealaltă sală, unde a rulat întâi producţia "Decreţeii", apoi "Stare de fapt ", un film despre Revoluţie, a lui Stere Gulea, era ceva mai multă lume.

În cea de-a treia sală, supriză! aglomeraţie la un film de groază. Acelaşi film care ar fi trebuit să fie prezentat la mall - "The Wall" - a rulat, însă nu în întregime, la cinematograful "Republica", unde a parvenit prin intermediul Centrului Cultural German. Cu toate acestea, nu au lipsit invitaţiile entuziaste la petreceri nocturne, plicticoase şi dătătoare de oboseală. Refuzate politicos, bineînţeles, de o parte dintre reprezentanţii presei, printre care şi autorul rândurilor pe care le citiţi.

 

Care, cine, ce, la IIFF
Asociaţia Română de Film Independent organizează la Iaşi în perioada până pe 3 octombrie 2009 - Iaşi Internaţional Film Festival. Festivalul a început cu "Amintiri în epoca de aur" al lui Mungiu şi se va termina cu "Francesca" lui Bobby Păunescu, ce o are ca protagonistă pe Monica Bârlădeanu.

Printre invitaţii de seamă remarcăm ca preşedintă a juriului pe Ana Maria Marinca, care a sosit la Iaşi însoţită de tatăl său, iar dintre peliculele importante ce sunt prezentate publicului iubitor al filmului, pe lângă creaţii recente ale unor regizori consacraţi, amintim filmul despre personalitatea lui Che Guevara sau celebrul şi controversatul "Anticrist" al lui Lars Von Trier. Filmele înscrise în competiţie, care rulează la patru cinematografe importante ale Iaşiului, vor fi jurizate şi pe secţiuni vor primi (dintre cele alese câştigătoare) "Zimbrul de Aur", pentru cel mai bun film aflat în competiţie, premiul pentru regie, pentru cel mai bun scurt metraj, pentru cel mai bun documentar, pentru cea mai bună animaţie, premiul publicului - Cinefan, pentru cel mai bun film Altfel, precum şi Premiul pentru Excelenţă, acordat unei personalităţi a lumii filmului din România sau din străinătate.

×
Subiecte în articol: arte