Toată lumea il cunoaşte pe Mr Bean, insă foarte puţini il ştiu cu adevărat. Sub infăţişarea unui individ pueril, zăpăcit şi atipic zace un om scrupulos şi introspectiv, care nu iese din tipicul acelei modestii britanice. Să facem cunoştinţă cu Atkinson. Rowan Atkinson!
PARADOX - Mr Bean şi Rowan Atkinson, două firi opuse
Toată lumea il cunoaşte pe Mr Bean, insă foarte puţini il cunosc cu adevărat. Sub infăţişarea unui individ pueril, zăpăcit, atipic, egocentrist şi convenţional zace un om vertical, scrupulos, introspectiv, care nu iese din tipicul acelei modestii britanice. Să facem cunoştinţă cu Atkinson Rowan Sebastian Atkinson!
Jurnalul Naţional: Cand ţi-ai descoperit faţa "comică"?
Rowan Atkinson: Foarte bună intrebare! Cred că pe la 20 de ani, cand am ajuns la Universitatea Oxford, după ce absolvisem Ingineria. La nici o lună după ce am venit aici la facultate, cineva monta o piesă, un "one night stand" la un teatru din Oxford, şi m-a intrebat dacă aş putea face o scenetă, cunoscandu-mi pasiunea pentru teatru. Cum nu scrisesem nici o piesă in viaţa mea, m-am dus in faţa oglinzii, mi-am luat faţa la cercetat şi apoi am inceput să mă scălambăi. Era pentru prima oară cand imi studiam faţa in oglindă şi mă schimonoseam in toate felurile. Această atitudine a evoluat şi s-a concretizat o dată cu acest prim sketch, precursorul lui Mr Bean, un tip care nu vorbeşte, ci doar se balbaie, care şi-a făcut intrarea pe scenă intr-un mod ciudat şi totodată definitoriu. Atunci a fost pentru prima şi ultima dată cand mi-am explorat in oglindă fizionomia.
Obişnuiai să fii o persoană nostimă doar pe scenă sau şi in viaţa reală?
Nu, nu! Doar pe scenă. Mă mai prosteam cand eram mai mic, să zic pană pe la 12 ani, insă am incetat cand m-am maturizat.
Acum laşi frau imaginaţiei ....
Nu foarte mult, insă ceea ce "scot" de obicei produce rasete. Imi amuz prietenii sau incep să mă prostesc cand mă relaxez, dar, in general, tind să fiu o persoană liniştită şi introspectivă.
Crezi că Universitatea Oxford are o aură aparte, un "je ne sais quoi" care a dat de-a lungul anilor comedianţi celebri?
Nu ştiu ce secret ascunde, insă, cel puţin in opinia mea, Peter Cook şi Dudley Moore au pornit tradiţia.
Crezi că ţine de rigiditatea britanică sau de un mod diferit de a percepe arta şi cultura?
Da. Adică este un anumit grad de uşurare pentru cei care studiază filozofia sau dreptul sau ingineria, ca mine, şi se gandesc: "Doamne, vreau să fac altceva. Vreau să mă exprim in alt fel. Mă pasionează actoria!". Bineinţeles, dacă ai inclinaţie spre actorie, unii ar spune că trebuie să te faci avocat sau preot. Cred că una din bucuriile pe care oamenii le au atunci cand se uită, de pildă, la Mr Bean este faptul că el face lucruri pe care alţii n-ar indrăzni niciodată. Chiar dacă este adult, se comportă in cel mai copilăresc mod cu putinţă, fără să ţină cont de convenţiile sociale. In plus, e fericit cand creează probleme şi nu plăteşte pentru ele.
Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024
Citește pe Antena3.ro
Prima ta apariţie pe piaţa americană a fost "Black Adder", un program destul de cult pentru unii, aş putea zice...
Da, aşa este. Trebuie să ai cunoştinţe foarte bune de engleză, deoarece abundă in dialecte, metafore, ironie şi cinism pe care, de pildă, spaniolii nu le-ar inţelege vreodată.
Ai jucat in "The Dark", "Silent Hill" şi "The Hitcher". Iţi plac filmele de groază?
Nu, nu tocmai. Am acceptat provocarea de a face şi altceva in afară de a distra lumea. Sunt intr-un moment in care mă simt bine şi incerc să-mi dau seama pe ce cale s-o apuc. Intotdeauna aleg proiectele care mă stimulează, insă am descoperit cu uimire că rolurile de ticăloşi sunt mult mai provocatoare, psihologic vorbind.
Cum se explică faptul că "Mr Bean" s-a vandut in peste 2 milioane de exemplare numai in Anglia, că a caştigat numeroase premii internaţionale, dar nu a caştigat nici unul "acasă"?
Hmm, nu ştiu. Există un soi de cinism vizavi de "Mr Bean" in Anglia. Probabil că ceea ce noi numim "clasa de sus" preferă comediile mai verbale, mai cinice, mai ironice. De exemplu, "The Black Adder" e mai pe gustul lor (a caştigat şi cateva premii). "Mr Bean" e prea accesibil. in fine, ideea este că serialul nu atrage elita britanică.
Ceea ce ne uimeşte este faptul că britanicii ştiu cand să pună punct...
Cred că britanicii acordă o mai mare importanţă creativităţii şi provocărilor "valoroase" decat unor necesităţi comerciale. De exemplu, in SUA, banii reprezintă totul. Dacă grila tv se inmulţeşte cu incă 26 de programe care promovează acelaşi lucru, ei bine, pentru americani nu contează. Televiziunea britanică insă are alte standarde şi pune preţ pe calitate şi pe originalitate.
Ţi seintamplă să te "prosteşti" şi in afara platourilor de filmare?
Mi s-a intamplat o dată şi am ţinut titlurile ziarelor. Mă aflam cu soţia mea la un restaurant italian şi la un moment dat, fără să-mi dau seama, mi-am băgat colţul feţei de masă in pantaloni. De obicei mă feresc de astfel de "incidente". Problema este că lumea mă ia drept acelaşi tip aiurit, pus pe gafe ca şi in film şi atunci mă văd nevoit să-mi controlez mişcările la orice pas.
De ce comedia mută este aşa de amuzantă?
Ei bine, este amuzantă atat timp cat te pricepi s-o faci amuzantă. Cred că este o supoziţie faptul că acest tip de comedie este inerent amuzantă sau că, dacă scoţi cuvintele, comedia are succes pe tot mapamondul. Cu Mr Bean pare a fi insă altceva. Nu există ţară in lume sau vreuna pe care să o fi vizitat, care să nu-l inţeleagă şi să nu-l placă pe Mr Bean. Şi asta pentru că "el" este un copil prins in corpul unui bărbat. Cred că este unul dintre cele mai dezagreabile personaje din istoria comediei. Cu toate astea, combinaţia intre naivitate, vulnerabilitate şi egocentrism dă farmec personajului.
Dar sub această infăţişare se află un om egoist, un fel de "născut anarhist!".
Desigur! Deşi Mr Bean este un individ care nu trece dincolo de convenţii, respectă legile şi poartă mereu jachetă, cămaşă şi cravată, există totuşi o parte din el care vrea să se bestializeze.
Te-ai gandit vreodată să te faci regizor?
Sunt foarte fericit in postura de actor şi prefer să mă concentrez asupra acestui "rol"!
O ultimă intrebare. Chiar poţi să-ţi roteşti urechile?
Daaaa! Mulţumim Ro Image pentru materialele furnizate