x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Orchestra Naţională Radio, la Shanghai

Orchestra Naţională Radio, la Shanghai

de Anamaria Spătaru    |    27 Iul 2010   •   00:00
Orchestra Naţională Radio, la Shanghai
● corespondenţă specială de la Shanghai

Un concert de muzică clasică cu o orchestră prestigioasă este cu siguranţă un bun mijloc de a arăta care sunt valorile culturale reale pe care România le poate prezenta lumii întregi.

Aceasta este de fapt raţiunea participării la un eveniment precum Expoziţia mondială de la Shanghai, iar programul zilei de 29 iulie, Ziua naţională a României la EXPO 2010, va fi încununat, în mod firesc, de un spectacol de înaltă ţinută artistică al Orchestrei Naţionale Radio, susţinut în Sala Roşie a Centrului Expo cu o capacitate de 2.500 de locuri.

Nu este prima dată când Orchestra Naţională Radio este un ambasador de încredere al României. Oltea Şerban Pârâu, director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio, declară în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional: "Orchestra Naţională Radio are o tradiţie bogată în reprezentarea culturală a României la nivel înalt, cu cinci ani în urmă reprezentând vârful de lance al programului Zilei naţionale la Expoziţia Mondială de la Aichi, Japonia, din 2005, în 2009, reprezentându-ne la Zilele culturale ale Băncii Central-Europene de la Frankfurt. De această dată, concertul Orchestrei Radio dirijat de Tiberiu Soare reprezintă punctul culminant al programului de la Shanghai din 29 iulie, program ce conţine, cel puţin din punct de vedere muzical, elemente din diverse genuri.

Muzica clasică este un limbaj universal, iar publicul chinez apreciază în mod deosebit acest tip de mesaj. Balada de Ciprian Porumbescu, care face parte din programul nostru de la Shanghai, este o piesă foarte îndrăgită în China şi sperăm să ne aducă succesul scontat".

Spectacolul, pregătit atent pentru a oferi publicului chinez o mostră de virtuozitate şi talent românesc, va avea ca protagonişti doi tineri şi carismatici muzicieni, adevărate vedete ale genului: violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail, iar la pupitru va fi un dirijor care la fiecare apariţie în faţa publicului culege îndelungi aplauze: Tiberiu Soare.

"Concertul e gândit special pentru o categorie cât mai largă de public, mai ales că, din câte am înţeles, chinezii sunt un public destul de receptiv şi cald", ne-a declarat dirijorul Tiberiu Soare, convins că prezenţa Orchestrei Naţionale Radio, pe care o va conduce la Shanghai, va fi un real succes. Călătoria muzicală propusă va fi una plăcută şi atractivă, cu lucrări de popularitate din muzica clasică românească şi universală precum: Rossini - "Uvertura la Coţofana hoaţă", Bizet - "Farandola din suita Arleziana", C. Porumbescu - "Balada", Saint Saëns - "Introducere şi Rondo capriccioso", Mozart - "Uvertura la Nunta lui Figaro", Gershwin - "Rhapsody in Blue", Strauss - "Kaiser Waltz", Enescu - "Rapsodia I".

Alexandru Tomescu, care la 33 de ani este recunoscut drept unul dintre exponenţii de marcă ai şcolii violonistice româneşti, va fi pentru prima dată în faţa publicului chinez, pe care speră să-l farmece interpretând celebra, chiar şi în China, baladă a lui Ciprian Porumbescu: "Programul pe care l-am ales este unul extrem de spectaculos şi sperăm să le deschidem apetitul şi pentru muzica românească", ne-a declarat violonistul.

Concertul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe în colaborare cu Radio România şi cu sprijinul Institutului Cultural Român şi va avea loc la finalul ceremoniilor dedicate Zilei naţionale a României la EXPO 2010, care vor cuprinde vizite oficiale ale delegaţiei române conduse de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, alte momente cultural-artistice, dar şi lansarea brandului de ţară al României.

×
Subiecte în articol: arte