x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Patapievici, Paler si "Bagau"

Patapievici, Paler si "Bagau"

de Mihaela Suciu    |    12 Noi 2005   •   00:00
Patapievici, Paler si "Bagau"

Ieri, Uniunea Scriitorilor din Romania a acordat premiile nationale pentru literatura pe 2004. Printre castigatori s-au numarat Horia Roman-Patapievici si Octavian Paler.

Juriul Uniunii Scriitorilor a decis ca premiul pentru poezie pe 2004 sa fie acordat atat Constantei Buzea, pentru volumul "Netraitele", cat si lui Liviu Georgescu, pentru "Orologiul cu statui". Sectiunea proza nu a beneficiat insa de un dublu, astfel ca dintre cei nominalizati, printre care si Mircea Cartarescu, absent de la ceremonie, doar un singur scriitor a reusit sa convinga - Gheorghe Craciun, cu "Pupa Russa".

DE DAT. Premiile nu au fost acordate in mod egal, astfel ca unele categorii au beneficiat de doua, altele de unul sau chiar de nici unul, asa cum a fost cazul sectiunii "Literatura pentru copii". Potrivit regulamentului USR, juriul poate acorda inca un premiu, pe langa cel existent, daca situatia o cere. A fost cazul la Debut, unde Ioana Bradea a castigat cu "Bagau", alaturi de Constanta Ghitulescu, pentru "In salvari si cu islic". Printre castigatori s-au mai numarat Horia Roman-Patapievici, "Ochii Beatricei...", "Dandysmul" Adrianei Babeti, Alexandru Condeescu, Serban Foarta, Mircea Ghitulescu etc.

VALOARE. Dincolo de recompensele acordate pentru fiecare categorie si gen literar, au mai fost oferite, de catre Consiliul Director al Uniunii, Premiul National Pentru Literatura si Premiul Opera Omnia. Premiul pentru intreaga activitate literara, Opera Omnia, i-a fost acordat lui Octavian Paler. Scriitorul si publicistul a multumit Consiliului Director "pentru ca macar viata mea de scriitor are un sens".

Livius Ciocarlie a primit Premiul National pentru Literatura si, la randu-i, a spus ca e posibil "sa fiu un autor de o oarecare importanta", de vreme ce i s-a oferit aceasta onoare. Daca fiecare premiu la cele noua sectiuni a fost in valoare de 1.500 RON, Opera Omnia a insumat 4.000 RON, iar Premiul National - 6.000 RON.

MINUS. Cei mai multi dintre premianti au lipsit de la festivitate, cu toate ca li se comunicase dinainte ca sunt castigatori. Nicolae Manolescu i-a atentionat pe scriitori ca e posibil ca de la anul sa li se ia premiile celor care vor fi absenti, caci si simpla prezenta spune ceva despre prestigiul si respectul datorat Uniunii si implicit juriului manifestarii anuale. Pe de alta parte, nici membrii juriului nu au fost in corpore la festivitate.

OPERA OMNIA
"Pe zei i-am ucis in mine intr-o zi cand am simtit ca lucrurile incep sa doara daca le ating. Si aceasta lumina ma doare, ca o rana a mea. Parca prin ea mi se scurge tot sangele. Si n-am curajul s-o privesc direct. Eu, ucigasul Himerei!" - Octavian Paler "Mitologii subiective"
×
Subiecte în articol: arte