x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Percuţie şi flow arts în Parcul Circului

Percuţie şi flow arts în Parcul Circului

de Alex Revenco    |    28 Iul 2010   •   00:00
Percuţie şi flow arts în Parcul Circului

În fiecare zi de miercuri, de la ora 17:30, în perioada 28 iulie-25 august, în Parcul Circului se desfăşoară Studio Parc. Proiectul, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, cuprinde o echipă internaţională de muzicieni, care va susţine workshopuri de percuţie şi drum circle (drum jam session), cei prezenţi având la dispoziţie peste 50 de instrumente de percuţie, tobe africane, shakere, tamburine, boomwhackers şi multe alte instrumente-surpriză. Cei care vor să danseze liber, într-un flux de mişcare intuitivă, inspirat de vibraţia muzicii, sunt invitaţi la workshopul de Flow Arts, unde au ocazia să se bucure de plăcerea dansului cu poi, flower stick, diablo şi contact balls. Invitaţii de astăzi sunt John Palmer (artist al focului) şi trupa Pontice (foto), care ne va încânta cu sunete tradiţionale din majoritatea culturilor europene. Trupa a luat naştere în anul 2004, componenţa actuală fiind Cătălin Mirea (chitară, voce, aranjament muzical), Viorel Păunescu (voce, percuţie, block-flute, mirliton), actor şi el, Monica Ivanov (voce, tamburină, castaniete), licenţiată în Drept, Florentina Ciobanu (voce, tamburină, arborele ploii), licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării, şi Roxana Cioran (vioară), licenţiată a Universităţii de Muzică Bucureşti.

×
Subiecte în articol: arte