Pe durata derulării ediției din 2023 a Open Practice Society, foști participanți la proiectele Marginal au organizat un program divers, care a cuprins: Atelier de mișcare "Explorare în parteneriat" cu Ada Anghel, Atelier de film experimental cu telefonul "Film de test" cu Alex Pașca, Atelier de chestionare a relațiilor de putere "Anarhie Organizată" cu Alin Uberti, Atelier de încredere prin dans - "Kinesthetic Insights" cu Dennis Mihai, Atelier de linogravură "Rediscovering reality through linocut" cu Ioana Pătrașcu, Atelier de colaje "Postcards You'll Never Send" cu Mara Oglakci și Atelier de muzică și dans “Let's jam together“ cu Tamara Găgeatu, și a adunat peste 50 de participanți.
În cadrul evenimentului de închidere, publicul va putea explora rezultatele echipelor fiecărui atelier: performance-uri și exerciții ale participanților atelierelor de coregrafie, un film creat de echipa atelierului de film experimental, expoziție de linogravuri și colaje realizate la atelierele Ioanei Pătrașcu și Marei Oglakci și „morți/vii”, o instalație performativă rezultată în urma unui exercițiu din cadrul atelierului de anarhie organizată, ce adună concepte care, la finalul atelierului, sunt pe cale să se nască. Mentorii din proiect, echipa Marginal și o parte dintre participanți vor fi prezenți la VAGon (Atelierele Malmaison, etajul 2) pentru tururi ghidate, discuții libere cu publicul și noi provocări pentru viitor.
Conceptul acestei ediții a pus șapte foști participanți la edițiile anterioare în poziția de mentori ce practică zi de zi ceea ce dau mai departe, care oferă altor tineri educația artistică alternativă bazată pe un schimb de experiențe, într-un context axat pe experiment, colaborare și suport și nu pe autoritate, teorie și rețete universal valabile.
„Open Practice Society e cu adevărat o platformă menită emergenței. Nimeni nu face parte dintr-un canon, suntem încă la începuturile drumurilor noastre vocaționale, încă e primăvară pe unde umblăm noi. Nu este o formă culturală alternativă care are în posturile de traineri niște persoane deja stabilite, cu încrederea în rețete care apare de multe ori după ce te-ai blazat.
OPS înseamnă „născociți ce jocuri vreți voi, dar vedeți că jocurile au și reguli și pe alea tot voi trebuie să le născociți”. - spune Alin Uberti, mentor și director artistic al Open Practice Society – Fresh Edition.
Propunând o inițiativă de educație alternativă celei formale, Open Practice Society aduce față în față generații diferite de artiști pentru care atât arta, cât și procesul de învățare sunt luate foarte în serios, într-un mod cât se poate de nonconformist.