x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Radu Beligan revine pe scena TNB

Radu Beligan revine pe scena TNB

de Jurnalul National    |    20 Feb 2008   •   00:00

Maestrul Radu Beligan revine pe scenă la 8 martie, potrivit Teatrului Naţional din Bucureşti



Maestrul Radu Beligan revine pe scenă la 8 martie, potrivit Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB).  Actorul şi-a întrerupt activitatea în luna noiembrie, după ce a suferit un trausmatism cranio-cerebral minor şi o fractură de coloană cervicală. El a fost internat, iniţial, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, şi, mai apoi, transferat la Spitalul Elias.
Artistul se va afla pe scena Sălii Mari a Naţionalului bucureştean de la ora 20:00, pentru “o întâlnire neobişnuită”, desfăşurată sub genericul “Întâlnire cu profesorii şi spectatorii”. Publicul va fi părtaş la o seară “de apropiere sufletească, învăluită în farmecul evocării şi mărturisirilor”.Radu Beligan vine parcă să confirme vivacitatea sa la cei 70 de ani de activitate scenică. A realizat zeci de roluri, în teatru şi în film, la radio şi televiziune, galeria de personaje fiind neobişnuit de variată. Se consideră cel mai longeviv actor încă în “exerciţiu” din istoria teatrului românesc. Timp de trei luni el s-a aflat “departe” de public, din cauza unei boli. Radu Beligan va primi, la Gala Premiilor UNITER, din 14 aprilie, Premiul de Excelenţă, acordat de senatul UNITER.

×
Subiecte în articol: arte