Radu Varia despre Horia Damian:"80 de ani în căutarea perfecţiunii"

Expoziţia Damian, lucrări din muzeele şi colecţiile româneşti: 1930-1946 prezentată de istoricul şi criticul de artă dr. Radu Varia la Palatul Mogoşoaia a surprins şi entuziasmat pe toată lumea. O altă expoziţie, cu opere recente, are loc la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

● Jurnalul Naţional ­ Domnule Radu Varia, în epilogul splendidului dumneavoastră volum dedicat artei lui Horia Damian, pe care-l numiţi "un mare solitar al secolului 20", am citit o frază care m-a impresionat: "La aproape 88 de ani el se poate întreba cu seninătate dacă Occidentul i-a acordat sau nu încă recunoaşterea pe care o merită". Şi citaţi răspunsul artistului: "Sunt mândru să nu fiu aplaudat într-o epocă în care triumfă lipsa de talent şi în care, mai mult, talentul e rău văzut. Rămân la convingerile mele, încercând să redau frumosul şi adevărul, în respectul artei de a le exprima şi al valorilor eterne ale picturii". Cum trebuie privită această afirmaţie?
● Radu Varia ­ E reflecţia plină de demnitate, şi lucidă, a unui artist-filosof care a străbătut 80 de ani în căutarea perfecţiunii, care nu a cedat strivitoarelor curente dominante ale epocii şi care este îndreptăţit să spună cu absolută francheţe, aşa cum aţi citit în cartea mea, că: "De la un moment dat, nimic nu m-a mai interesat din ceea ce se făcuse până atunci în pictură. Am inventat totul, formele, tehnicile, un univers care nu se regăseşte la nici un alt artist". Asemenea reflecţii sunt privilegiul marilor artişti. Gândiţi-vă la Cézanne care în ultimul an de viaţă, 1906, scria o frază ca aceasta: "Cred că am făcut câteva mici progrese. De ce atât de târziu, şi cu atâta dificultate?"


UN ACT VITAL PENTRU ARTA ROMÂNEASCĂ
● Timp de 40 de ani aţi organizat în marile muzee ale lumii expoziţiile Damian... Fiind vorba de un "mare solitar", şi nu de un artist comercial, trebuie să fi dus serioase bătălii pentru a obţine acele muzee...
● Nu cred că e vorba de vreun merit special, ci mai curând de o vocaţie misionară. Şi cred că e o mare onoare ca, începând din 1971, să fi organizat expoziţiile Damian la Muzeul de Artă Modernă din Paris, la Muzeul Guggenheim din New York, la Documenta IX de la Kassel, la Bienala de la Veneţia, şi atâtea altele.


● Cum s-a născut ideea de-a organiza la Bucureşti o expoziţie cu operele timpurii ale lui Horia Damian?
● În 2006 m-am adresat în scris Muzeului Naţional de Artă al României cu propunerea de-a prezenta în 2007 o mare expoziţie Damian, cu alte cuvinte în anul în care acesta împlinea 80 de ani. Am scris în acelaşi sens şi Ministrului de atunci al Culturii. Era un act vital pentru arta românească, pentru care m-am luptat cât am putut. Ca răspuns, Direcţia Muzeului mi-a comunicat printr-o scrisoare oficială iritarea faţă de "insistenţa" mea pentru a organiza acea expoziţie în sălile fostului Palat Regal, în care mi s-a spus că nu sunt prezentaţi artişti în viaţă. La scurt timp după aceea, acelaşi Muzeu prezenta însă bijuteriile de aur ale grecului din Paris Lalaunis, în prezenţa acestuia. Iată din păcate care e conştiinţa românească a culturii. "Bătălia" pentru expoziţia de la Muzeul Guggenheim mi-a luat patru-cinci ani şi asta n-a iritat pe nimeni, dimpotrivă, mi-a creat simpatii, iar lui Horia Damian i-a adus o binemeritată recunoaştere. Ministrul Culturii mi-a scris şi el spunând că aşa stând lucrurile la Muzeul Naţional de Artă al României, mă roagă să colaborez pentru realizarea expoziţiei Damian cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană. În cele din urmă Damian a ales să expună la Muzeul Naţional de Artă Contemporană lucrări din ultimele două decenii. Cum însă a afirmat de multe ori, şi pe bună dreptate cred, că după accidentul vascular din 2002 a regăsit bucuria, spontaneitatea, dăruirea cu care picta în anii tinereţii sale de la Bucureşti, se impunea ca publicul românesc de azi să ia cunoştinţă de acea perioadă extraordinară a creaţiei sale, fără de care nu poate fi înţeleasă evoluţia sa ulterioară. Aşa că am reunit în minunatele săli ale Palatului Mogoşoaia capodopere ale acestui maestru incomparabil realizate înainte de vârsta de 24 de ani, când a părăsit România, stabilindu-se la Paris. O revelaţie extraordinară cu 40-50 de picturi şi aproape 200 de desene şi guaşe total necunoscute chiar şi de specialişti.


● Ce caracterizează opera lui Damian din acea perioadă?
● Talentul unui autodidact de geniu. Rigoarea compoziţiei, a "arhitecturii" lucrărilor, libertatea şi generozitatea culorii.
PASIVITATE CULTURALĂ
● Sunteţi persoana cea mai în măsură să ne spuneţi cum se explică absenţa atât de îndelungată din conştiinţa naţională a unuia dintre artiştii noştri cei mai importanţi...
● Tragedia rupturii noastre de lume, care a durat atâta şi atâta vreme, şi prin urmare imposibilitatea de-a urmări evoluţia acestui artist care la numai 20 de ani era considerat drept unul dintre marii noştri pictori. Apoi surprinzătoarea noastră pasivitate culturală. Lucrările din expoziţia de la Palatul Mogoşoaia, datate 1930-1946, au fost mereu aici, la îndemâna tuturor.


● Ce ne puteţi spune despre opera ulterioară a lui Horia Damian?
● Pe scurt, aş spune că e vorba de cinci decenii de căutare, cu realizări formidabile, de o alternanţă a perioadelor dominante de geometrie, de monumentalitate, cu perioade lirice, toate însă aşezate sub semnul unui ideal de spiritualitate, de absolut. O spune şi el, aşa cum am menţionat în carte: "Viaţa mea, o suită de ucenicii".


● Ce înseamnă pentru el perfecţiunea? Ce înseamnă pentru el pictura?
● Actul magic de a crea un univers, de a genera o reflecţie asupra destinului nostru în această lume, de a aduce sufletelor o mângâiere, o "consolare", cum spunea van Gogh. Asta implică raporturi desăvârşite ale formelor, expresie a armoniei universale, precum şi exaltarea culorii. Implică talentul, eliminat în ansamblu din "creaţia" contemporană, fondată pe speculaţie, publicitate şi bani. Măreţia unui artist ca Damian în originalitatea şi unicitatea lui, e de a fi ştiut să rămână departe de "tentaţiile" epocii.
Anii 2000 au adus în pictura lui o nouă umanitate, generată de dureroasa experienţă care l-a încercat, în locul construcţiilor de odinioară, plasate în spaţii siderale, pustii,  apare din nou figura umană, Venus, Filosoful, Miracolul sau Învierea Mântuitorului.
Odată cu reintrarea lui Horia Damian în conştiinţa naţională, vă asigur că istoria artei româneşti a început să fie rescrisă.