x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale România, prin ochii istoricilor străini

România, prin ochii istoricilor străini

de Florin Mihai    |    28 Ian 2011   •   00:16
România, prin ochii istoricilor străini
Sursa foto: Arhivele Naţionale/

148622-romania-interbelica-parlament.jpgRecent, Editura Polirom a lansat la Bucureşti, în cadrul unei dezbateri, volumul „Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice”. Sub coordonarea lui Victor Neumann, profesor la Universi­ta­tea de Vest din Timişoara, şi a lui Armin Heinen, pro­fesor la Universitatea din Aachen, cartea reuneşte stu­diile mai multor autori români (Ruxandra Demetrescu, Mirela-Luminiţa Murgescu, Bogdan Murgescu, Iacob Mârza) şi străini (Klaus Bochmann, Keith Hitchins, Alexandre Es­cu­dier, Angela Harre, Dietmar Müller, Hans-Christian Maner, Wim van Meurs, Edda Bin­der Iijima, Balasz Trencsenyi). Rămâi impresionat după ce parcurgi lista contributorilor, de interesul pe care îl suscită istoria Ro­mâ­ni­ei peste hotare. Se „vede” oare mai bine is­toria noastră din afa­ra graniţelor? Citind car­tea, care pune în circulaţie metode noi de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale, s-ar spune că da.

Unul câte unul, sunt analizaţi termeni care au făcut carieră în ultimele secole în România şi aiurea. Revoluţie, progres, proprietate, neam, stat, naţiune, specificitate, comunism, totalitarism – cuvinte uzitate din plin nu doar în me­diul academic, ci uneori, cu emfază, şi în cele mai banale discuţii. Ce con­ţi­nuturi ascund aceşti ter­meni, în reali­ta­te, pentru spaţiul ro­mâ­nesc ne explică, de-a fir a păr, autorii mai sus menţionaţi. Bună­oa­ră, Klaus Bochmann, profesor la Universitatea din Leip­zig (Germania), a des­cris traseul cu­vân­tului „patriotism” în epo­­ca modernă (la pa­şoptişti şi la conservatori), în perioada interbelică şi până în retorica preşedintelui Băsescu. La rândul ei, Angela Harre, profesor asociat la Universitatea Viadrina din Frankfurt/Oder (Germania), a scris despre termenul „progres”, cândva în vogă, astăzi desuet în discursul public.

Iar van Meurs, confe­ren­ţiar la Universitatea din Nijmengen (Olanda), scrie că în prima jumătate a secolului al XX-lea conceptul de democraţie a jucat „un rol minor în dezbaterile po­li­ti­ce”, fiind eclipsat de termenul „consti­tu­ţi­onal”. „Drep­tul de vot universal şi egal a fost evaluat mai degrabă negativ şi asociat cu imaturitatea politică a alegătorilor, respectiv cu pericolele demagogiei”, crede cercetătorul olandez. La fel de interesante sunt şi alte studii despre „stilul naţional în istoriografia artistică” (Ruxandra Demetrescu), „tranziţie, tranziţii” (Mirela-Luminiţa şi Bogdan Murgescu), „constituţie” (Edda Binder Iijima).    
Va stimula oare volumul, rezultat al proiectului Şcoala Doctorală Internaţională de Istorie Conceptuală „Reinhart Kosseleck”, şi alte tendinţe/ inter­pre­tări în istoriografia românească? Să sperăm că se va bucura (măcar) de recenzii serioase, şi nu de replici de genul „ne dau străinii lecţii despre istoria noastră?!”.

 

„Caracterul posac al politicii”
Despre avatarurile termenului „politică” în socie­ta­tea românească a scris Armin Heinen, coordonator al volumului, autor – printre altele – al unei excelente cărţi despre Mişcarea Legionară. „Analiza concepţiilor despre politică este neadecvată”, crede istoricul german, profesor la Universitatea din Aachen. „În România, semnifi­ca­ţia politicii a fost relativ târziu tematizată, cu toate că termenul intrase în uz cu mult timp înainte. Necesară studiului nostru ar fi «istoria folosirii lexicului», şi aceasta chiar dacă circumstanţele nu pot fi întotdeauna explicitate. Este vorba despre o istorie a disputei în jurul cuvintelor, aşadar despre o istorie conceptuală a poli­ti­cului în adevăratul sens al cuvântului. În timp ce în Occident conceptul de politică are o tra­di­ţie îndelungată ca ştiinţă a dreptei ordini a po­li­sului, în sensul lui Aristotel, sau ca tehnică a dobândirii şi menţinerii puterii în stat, cum a fost ea descrisă de Machiavelli, în cultura ro­mâ­nă acest concept era o noutate la sfârşitul seco­lu­lui al XVIII-lea. Suferinţa de astăzi din pricina politicii, «caracterul posac al politicii», este rezultatul unei evoluţii care a asociat conceptul de politică cu ideea de naţiune, nu şi cu legitimitatea puterii şi cu limitarea ei prin dispută publică, compromis de interese, respectiv prin stabilirea unei ordini nonconflictuale”.

×
Subiecte în articol: arte