x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Show - Mai mulţi artişti la "Vreau să fiu mare... vedetă", la Antena 1

Show - Mai mulţi artişti la "Vreau să fiu mare... vedetă", la Antena 1

de Cristiana Stamatescu    |    21 Apr 2007   •   00:00

Succesul de audienţă al show-ului "Vreau să fiu mare... vedetă" de la Antena 1, precum şi numărul mare de copii talentaţi prezenţi la preselecţiile organizate în toată ţara de către echipa emisiunii sunt motivele pentru care aceast show va continua încă un sezon.

"Am constat că micuţii români sunt talentaţi nu doar la cântece şi dansuri. Am stabilit ca, în această a treia serie a concursului, să participe toţi copiii care au talente nemaipomenite, pentru că fiecare merită să fie mari... vedete", mărturiseşte producătorul emisiunii, Monica Mihai.

SURPRIZĂ. Ediţia de mâine, de la ora 20:30, la Antena 1 este una specială pentru Roxana, deoarece este chiar ziua ei de naştere, iar frumoasa prezentatoare a avut parte de o mare surpriză.

"De cum am intrat în platoul de filmare am simţit că se întâmplă ceva ciudat, pentru că Denisa, mascota noastră, o tot întreba pe mama ei: «Mami, e momentul?». Exact la începutul filmării, colegii mei Betty, Alin, alături de Ovidiu şi Denisa, au năvălit în platou cu un tort mare-mare, în formă de Mickey Mouse. Atunci am înţeles nerăbdarea micii noastre mascote. Celebrul personaj de desen animat este preferatul meu şi vă daţi seama că nu mi-am putut stăpâni lacrimile la vederea unui asemenea desert", spune Roxana.

×
Subiecte în articol: arte