x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Silvia Amancei și Bogdan Armanu (SABA) participă la programul de rezidență artistică AiR Sandnes din Norvegia

Silvia Amancei și Bogdan Armanu (SABA) participă la programul de rezidență artistică AiR Sandnes din Norvegia

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Iun 2024   •   18:00
Silvia Amancei și Bogdan Armanu (SABA) participă la programul de rezidență artistică AiR Sandnes din Norvegia

Artiștii români, Silvia Amancei și Bogdan Armanu, care formează un duo creativ,  participă în perioada 31 aprilie - 13 iunie 2024, cu sprijinul ICR Stockholm, în cadrul unui program de rezidență artistică în Sandnes, Norvegia. Rezidența AiR Sandnes, destinată artiștilor vizuali profesioniști, durează între 1-3 luni și este oferită cu scopul de a susține artiștii vizuali și de a face cunoscută opera acestora publicului norvegian.  AiR Sandnes este o rezidență pentru artiști vizuali, atât din Norvegia, cât și din alte țări, fondată în anul 1989 și co-finanțată de către Consiliul local Sandnes și Consiliul județean Rogaland.

La finalul programului de rezidență, artiștii vor organiza, în data de 6 iunie, de la ora 19:00 la AiR Sandnes ( Langgaten 58a , 4306, Sandnes, Norvegia) împreună cu instituția gazdă, o proiecție a video-eseului ”(How to) Migrate towards the Future?”/ „Cum migrăm spre viitor?‟. Lucrarea care va fi prezentată a fost realizată în 2019, pentru expoziția “Displacement and togetherness” (Cultuurcentrum Strombeek, Belgia), în cadrul programului EUROPALIA 2019, și urmărește să deconstruiască problema complexă a migrației economice, având drept principal studiu de caz exemplul României. Firul narativ al video-ului este o țesătură a experiențelor și a amintirilor personale care se îmbină cu o cercetare obiectivă asupra modurilor în care lipsurile oamenilor sunt folosite ca instrument pentru a perpetua discriminările sociale, rasiale și de gen.

„Suntem foarte încântați de faptul că avem, în sfârșit, oportunitatea să interacționăm cu spațiul social și cultural norvegian. În cadrul rezidenței de șase săptămâni oferite de Sandnes Kommune și facilitate prin sprijinul Institutului Cultural Român, apreciem acalmia spațiului nordic care ne inspiră și ne bucurăm că vom avea timpul necesar pentru cercetare și experiment. Am început deja să dezvoltăm anumite direcții creative de colaborare cu artizani locali în desfășurarea unui nou proiect artistic‟, a declarat Silvia Amancei.

SABA - Silvia Amancei și Bogdan Armanu -  este un cuplu de artiști care lucrează împreună din 2012, trăind în prezent la Oradea și Iași (România). Practica lor artistică se află la granița dintre studiile sociale și arta vizuală, căutând metode și exemple în care arta și mijloacele artistice pot fi folosite pentru a pune accentul pe capacitatea de a privi dincolo de capitalism. Printre expozițiile lor personale recente se numără „Hope dies last...They say...” (2022, Zagreb, HR), „Together. Forever. In Debt” (2021, Berlin, DE). Artiștii au fost prezenți și în numeroase expoziții de grup, printre care „Protozone7: Zones of Kinship, Love & Playbour” (2022, Zurich, CH), „Gangwon Triennale” (2021, Gangwon, KR), „Rewriting Our Imaginations” (2020, Basel, CH). SABA este prezent cu lucrări și în cadrul unei expoziții de grup în Suedia, proiect organizat și găzduit de către Galeria Wetterling (Stockholm) în parteneriat cu Galeria Ivan (București), finanțat de către Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Silvia Amancei Bogdan Armanu