x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Slugă la doi stăpâni, în deschiderea stagiunii aniversare!

Slugă la doi stăpâni, în deschiderea stagiunii aniversare!

02 Oct 2009   •   00:00

Teatrul Masca îşi invită spectatorii astăzi, 2 octombrie, începând cu ora 20:00 la premiera spectacolului "Slugă la doi stăpâni", după Carlo Goldoni, în regia lui Mihai Mălaimare.



Textul, care la vremea sa a reformat teatrul universal remodelând măştile commediei dell arte, rămâne extrem de valoros şi actual. Acţiunea e alertă, poveştile de dragoste sunt foarte bine construite, o nuanţă de lirism şi de melancolie străbate uneori chipul personajelor foarte bine conturate, iar conflictele puternice fac deliciul spectatorilor.

"Îmi place textul pentru că este viaţa adevărată care nu are timp de aşteptat, care nu vrea să moralizeze, care se petrece pur şi simplu şi care te doboară dacă nu lupţi, dacă nu vrei cu adevărat să fii învingător", spune Mihai Malaimare.

Plasând povestea servitorului cu doi stăpâni în epoca Flower Power, regizorul reuşeşte să scoată la iveală faţeta sensibilă a unei generaţii decise să-şi trăiască viaţa conform propriilor aspiraţii şi în ritmul pe care îl impun timpurile contemporane.

Ca o premieră pentru spectatorii Teatrului Masca, regizorul Mihai Mălaimare a ţinut un jurnal de regizor online (http://mascablogdespectacol.wordpress.com),  oferind o mărturie a creaţiei acestui spectacol, a drumului parcurs de un regizor şi de trupa sa, un drum plin de emoţii, îndoieli sau tristeţi, de bucurii şi împliniri  până la ora primei întâlniri cu publicul.

"Slugă la doi stăpâni va fi un spectacol despre care se va vorbi. Performanţa acestei trupe tinere este absolut excepţională. Şi este aşa pentru că au înţeles că au de jucat nu o comedie ci, de fapt, o excepţională dramă a unui banal fapt de viaţă. Nişte tineri îşi văd iubirea primejduită şi luptă pentru a şi-o apăra. Luptă cu toată forţa de care sunt capabili şi nu vor ceda indiferent câte piedici li se pun, pentru că de această iubire atârnă propria lor viaţa. Aşa joacă actorii mei şi din cauza asta sunt cât se poate de mulţumit!", mai Mălăimare. (R.I.A.)

×
Subiecte în articol: arte