Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează în perioada 13-15 august 2010 în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului cea de-a 27-a ediţie a Târgului Creatorilor Populari din România, amplă manifestare de cultură populară şi civilizaţie românească.
În 1984, Muzeul "ASTRA" a iniţiat un eveniment cultural îndrăzneţ pentru acele timpuri, ce propunea asocierea unei activităţi comerciale unui demers cultural, însă longevitatea Târgului Creatorilor din România s-a dovedit a fi o reţetă de succes, preluată ulterior de majoritatea muzeelor etnografice (cu expunere în aer liber sau pavilionare) din România.
Dacă la prima ediţie a Târgului Creatorilor Populari din România, în 1984, participau aproximativ 28 de creatori populari, anul acesta târgul va reuni aproximativ 200 de meşteri populari reprezentând majoritatea zonelor etnografice şi etniilor care conturează imaginea întregii tipologii a meşteşugurilor tradiţionale: ţesut, brodat, olărit, încondeiat ouă, sculptură în lemn şi os, pictură pe icoane, cojocărit, confecţionat măşti, podoabe, păpuşi, instrumente muzicale şi pălării, împletituri de fibre vegetale.
Manifestarea îşi propune să realizeze un dialog veridic între tradiţie şi creaţia populară contemporană prin prezenţa unor creatori în monumentele şi ambianţa gospodărească a zonelor etnografice pe care le reprezintă. Târgul păstrează funcţia iniţială, cea comercială, însă introduce publicul în atmosfera târgului de odinioară, Târgul Creatorilor Populari din România fiind un spectacol complet: scenografie (cadrul natural, arhitectura, recuzita originală), actori (meşteri şi vizitatori deopotrivă), reprezentaţii artistice de excepţie (demonstraţii meşteşugăreşti).
Pe lângă demonstraţiile practice ale meşterilor şi veritabile spectacole de virtuozitate muzicală ad-hoc ale participanţilor care fac deliciul publicului vizitator, atmosfera specifică târgului şi bâlciului tradiţional este completată de spectacolul folcloric ce va avea loc sâmbătă, 14 august de la orele 18:00. Totodată, vizitatorii vor fi îmbiaţi şi cu aromele tentante ale Târgului de produse tradiţionale - SLOW FOOD, în zilele de sâmbătă şi duminică.