Spectacolul "Născut pentru niciodată", producţie a Teatrului Maghiar din Cluj, în regia lui Tompa Gábor, va fi prezentat joi la Festivalul Internaţional din Pilsen, Cehia.
Teatrul Maghiar de Stat Cluj va juca joi, de la ora 13:30, spectacolul cu subtitrare în limba cehă. La cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Pilsen vor participa trupe din Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, precum şi o trupă din Republica Libaneză.
Scopul festivalului este acela de a prezenta, pe lângă trecerea în revistă a producţiilor teatrale din Cehia, şi spectacole diferite ca gen din alte ţări, aducând astfel publicul ceh de teatru mai aproape de tendinţele teatrale contemporane. Spectacolul "Născut pentru niciodată" a participat în iulie la Festivalul de Teatru Off de la Avignon, când site-ul www.festivalier.net l-a numit cel mai bun spectacol din programul festivalului. Numărându-se printre premierele acestei stagiuni a Teatrului Maghiar de Stat, spectacolul va fi prezentat publicului clujean de la 30 septembrie.
Citește pe Antena3.ro