x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Under&More

Under&More

de Jurnalul National    |    16 Noi 2007   •   00:00

SOFA SURFERS. Sofa Surfers revin in Romănia la data de 8 decembrie pentru o nouă prestaţie live, de această dată in clubul Fabrica din Bucureşti. După mult apreciata apariţie din cadrul Delta Music Fest din vara aceasta, austriecii promit o nouă experienţă audio vizuală de proporţii. Sofa Surfers s-au format in 1996, iar prima lor apariţie pe disc, "Sofa Rockers", a semnalat o trupă demnă de luat in seamă pe viitor. Albumul de debut, "Transit", a confirmat primele impresii şi a străns o serie de aprecieri euforice din intreaga Europă. Pentru show-ul din Bucureşti, biletele de 50 ron pot fi achiziţionate in perioada premergătoare evenimentului, iar in ziua concertului, un bilet va costa 70 ron. (R.G.)

THE MISSION. Evenimentul ce aniversează 7 ani de petreceri "The Mission" il va avea ca invitat special pe DJ-ul nr 1 mondial: Paul van Dyk! Warm-up asigurat de Alex Morph! Anul 2007 reprezintă pentru Paul van Dyk lansarea unui nou album, "In between" (14 august), disc care a fost realizat in trei ani. Biletele pentru acest eveniment vor putea fi achiziţionate la preţul de 55 RON (limitat 1.000 bilete) in perioada 15.10-30.11, sau la preţul de 85 RON, in perioada 1.12-21.12. La intrare, preţul va fi de 115 RON. Puncte de vănzare: bilete.ro, reţeaua Diverta, themission.ro, Studio Martin. (R.G.)

SASHA&DIGWEED. Pentru prima oară intr-un club din Romănia, cele două legende ale muzicii electronice, Sasha & John Digweed, vor mixa impreună, la 21 decembrie (Kristal Glam Club)! I-aţi văzut separat (Sasha a mixat pentru prima oară de Revelion in Romănia la Kristal Glam Club şi John Digweed s-a bucurat de un succes nebun la toate cele trei evenimente din Kristal). Pănă la 13 decembrie, preţul unui bilet este de 105 RON, iar din 14 septembrie - de 155 RON. (R.G.)

TRIPLU DJ. In acest weekend (16-17 noiembrie), DJ Rosario Internullo, DJ Negru şi DJ Roby vor urca la pupitrul din Hollywood Multiplex Bucureşti Mall. Cei trei vor incinge atmosfera la Maratonul Burn alături de MC Mike Diamonds şi VJ Vlad Corruptdream. Numărătoarea inversă incepe in această seară de la ora 21:00, cănd MC Mike Diamonds, cel care a deschis anul acesta Liberty Parade, va da startul unei competiţii inedite. Zece filme de acţiune se vor imbina cu mixuri clubbing şi spectacole de lumini pentru a accelera nivelul adrenalinei a 250 de spectatori curajoşi. Aceştia işi vor testa limitele de rezistenţă timp de 24 de ore, luptăndu-se pentru o excursie la Festivalul de Muzică Electronică Club Transmediale de la Berlin. (R.G.)

LANSARE "VECHE". Trupa Veche marchează lansarea albumului de debut "1.907 km" printr-un concert ce va avea loc la data de 22 noiembrie in Becker Brau Live Music, de la ora 19:00. Trupa Veche s-a lansat oficial pe piaţă printr-un concert ce a avut loc la 15 decembrie 2006 in Live Club. Măine, Trupa Veche şi Kirk se vor afla in direct cu ascultătorii City Fm timp de două ore, intre orele 16:00 şi 18:00. In studioul City Fm e muzică live. Rămăneţi pe 106.2 Mhz ca să aveţi parte de Trupa Veche, de muzica live şi de noutăţi despre noul lor album.

KATATONIA. Grupul de rock gothic Katatonia va susţine in premieră un concert la data de 30 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor Preoteasa, de la ora 19:00. In deschiderea rockerilor vor cănta trupele Subscribe din Ungaria şi Abigail din Romănia. Katatonia s-a format in 1991 la Stockholm, Suedia, membrii trupei fiind prieteni de-o viaţă - Anders Nyström (aka Blakkheim) şi Jonas Renkse (aka Lord Seth). Una dintre cele mai cunoscute trupe de metal din Europa, Katatonia, este in topuri de mai bine de 15 ani. Biletele s-au pus in vănzare incepănd cu 14 noiembrie in reţeaua Diverta şi pe www.ticketpoint.ro la preţul de 50 lei. (R.G.)

CU ALŢI OCHI. Au trecut aproape 2 ani de cănd apăreau primele zvonuri cu privire la mult aşteptatul nou album Veritasaga... şi cănd mulţi au inceput să-şi piardă speranţa, iată că duminica aceasta, in club Suburbia, de la ora 20:00, Veritasaga şi Hades Records te invită la lansarea albumului "Cu alţi ochi", insoţit de un concert pe măsură. Intrarea? Simplu... un CD original, adică 15 lei. (R.G.)

More

THE WEB

16.11: DropDread

17.11: Şuie Paparude

BIG MAMOU

16.11: Sir Blues Vali Răcilă, ora 22:00

17.11: Blueservice, ora 22:00Â

22.11: Door way, ora 21:00

STUDIO MARTIN

16.11: Marko Nastic & Dejan Milicevic

17.11: Paco Osuna & Damian Schwartz

22.11: The Nihilists

SESSION CLUB

16.11: Kevin SaundersonÂ

SUBURBIA

16.11.2007: Dekadens & Oliver

17.11.2007: Arena Techno Drum&Bass: Masheen, DSCI4, Sudden Def, Sinuous, Flatline, Recon, Solarcube, Kriotek, L.A.B.

KRISTAL GLAM CLUB

16.11: Sister Bliss

17.11: Robbie Rivera

×
Subiecte în articol: culture club club