Cea de-a XI-a ediţie a manifestării Ziua Porţilor Deschise organizată de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa se desfăşoară mâine, la Hârşova, sub genericul "Arheologia şi criza - S.O.S monumentele istorice". Programul cuprinde vizitarea Muzeului Carsium şi a şantierelor de la aşezarea neolitică şi de la cetatea romană, romano-bizantină şi medievală de la Hârşova, o dezbatere care are ca obiectiv identificarea formelor şi modalităţilor de valorificare a uriaşului potenţial de care dispune patrimoniu istoric şi arheologic din Hârşova. În anul 2008 manifestarea s-a concentrat asupra necesităţii atragerii tineretului spre cunoaşterea istoriei locale. Ediţia 2006 a fost transmisă şi vizionată, în noutate absolută în România, pe internet, on-line.Graţie cercetărilor arheologice, Hârşova are un sit internet în trei limbi, română, franceză si engleză, intr-o prestigioasă colecţie de situri ale patrimoniului mondial a Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, alături de peştera cu picturi rupestre de la Lascaux (de exemplu), cu peste 700.000 de vizitatori până în prezent. Descoperirile de aici au făcut obiectul admiraţiei a zeci de mii de iubitori ai frumosului şi arheologiei în Europa (Suedia, Elveţia, Franţa, Anglia, Germania) şi SUA datorită expoziţiilor prezentate în aceste ţări.