Este ultimul concert al ediției din acest an a Turneului Orgile României și va avea loc în cadrul stagiunii estivale Organ Nights organizată de Biserica Evanghelică din Braşov. Tânărul Eduard Antal a susținut anul acesta cea de-a cincea ediție a turneului care îl duce în bisericile și catedralele din întreaga țară în căutarea ”Reginei instrumentelor.”
În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public, pe care Eduard Antal îl descoperă cu fiecare nouă ediție de turneu: Foarte multe instrumente din țara noastră au fost restaurate. Noi astăzi avem șansa să cântăm pe aceste instrumente ca atunci, în anii 1750, așa cum se întâmplă, spre exemplu, cu orga de la Bistrița. Acest turneu este foarte important pentru dezvoltarea mea ca artist. Să ai șansa să descoperi atâtea instrumente minunate la noi în țară, să cânți pe orga de la Biserica Neagră din Brașov, pe cea de la Iași, pe cea de la Cluj, să descoperi instrumente de la cele mai vechi, până la cele moderne, nu e de ici de colo. Am avut șansa chiar, în acest turneu, să inaugurez instrumente, pe lângă acela de a le descoperi în locuri neștiute. Toate astea au ajutat la formarea mea profesională, mai ales pentru că, în formarea unui organist este important acest aspect al cântatului pe cât mai multe instrumente, pentru că fiecare orgă este unică în felul său. (Eduard Antal)
În această ediție, organistul Eduard Antal a ajuns la Bistriţa (14 mai), Iași (2 iulie), București (6 iulie), Deva (8 iulie), Arad (9 iulie) și Vinga (10 iulie), Reșița (12 iulie), Drobeta Turnu Severin (14 iulie), iar pe 31 iulie a fost la Cluj.
Ediţia a V-a a Turneului Naţional Orgile României se va încheia pe 26 august la Biserica Neagră din Brașov, cu un concert care va începe de la ora 18:00.
Biletele pentru concertul din data de 26 august, de la Biserica Evanghelică din Brașov pot fi achiziționate de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO Gift Studio, situat la adresa Curtea Johannes Honterus nr. 8, sau online de pe www.booktes.com.
În luna octombrie turneul va reveni cu concerte în mari săli cu orga din România și Republica Moldova.
PROGRAM MUZICAL Biserica Evanghelică:
1. Joseph Rheinberger (1839-1901) – Sonata nr. 20 în fa major, op. 196
- Präludium
- Intermezzo
- Pastorale
- Finale
2. Maurice Duruflé (1902-1986) – Méditation pour orgue, opus posthume
3. Oskar F. Lindberg (1887-1955) – Marcia elegiaca din Sonata în sol minor, op. 2
4. Jan Janca (1933-1981) – Hilf Herr, meines Lebens
5. Jean Langlais (1907-1991) - Te Deum din Trois Paraphrases Gregoriennes op.5
6. Sergei Rachmaninoff (1873-1943) – Vocalise, aranjament de Richard McVeigh
7. Freddie Mercury - QUEEN – Bohemian Rhapsody (1975)
Eduard Antal este organistul-titular al catedralei romano-catolice „Sfântul Iosif” din București și este managerul de proiect al Festivalului internațional de orgă „Cantus Ecclesiae”.
În cadrul Universității Naționale de Muzică București, a absolvit ciclurile de licență și de master, specializarea orgă, sub îndrumarea domnului profesor Dan Racoveanu. În prezent este doctorand al aceleiași instituții, avându-l drept coordonator pe profesorul și compozitorul Dan Dediu. Eduard este unul dintre muzicienii care au reprezentat UNMB în proiectul „Young Musicians – Ambassadors of the National University of Music Bucharest”. Este laureat al Concursului național de interpretare „Ada Ulubeanu”, edițiile 2019 și 2020, în cadrul aceluiași concurs primind premiul „Franz Xaver Dressler” pentru cea mai bună interpretare.
În anul 2018 a primit bursa de excelență din partea Universității Naționale de Muzică București pentru performanțe cultural-artistice remarcabile, iar în perioada 2017-2018 a fost bursier al Fundației „Principesa Margareta a României”, în cadrul programului „Tinere Talente”.
A susținut numeroase recitaluri ca solist în Elveția, Polonia, Italia, Ungaria, Turcia și în orașe importante din România, precum București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu. Din anul 2020 realizează o incursiune în peisagistica instrumentelor de pe teritoriul României, concertând în cadrul Turneului național „Orgile României”.
A participat la festivaluri naționale și internaționale, dintre care amintim: SIMN – 2023; Festivalul internațional de orgă București – 2020-2022; Organ Nights – Biserica Neagră, 2018-2022; Festivalul de orgă „Cantus Ecclesiae” – 2021-2022; Festivalul internațional de teatru de la Sibiu – 2019, Festivalul muzicii belgiene – 2019, Helmut Plattner – 2018, Festivalul „Vox Novus” – 2018, Vox Early Music – 2017, Festivalul Chei – 2017. A participat la proiectele: „Pavilion muzical” – Timișoara, 2021; „Poveștile instrumentelor: orga clasică” – 2020; „Conect Arts” – 2018.
A concertat ca solist alături de: Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio, Filarmonica Arad și a avut numeroase colaborări alături de Filarmonica „George Enescu” din București, Corul Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău și orchestrele Universității Naționale de Muzică din București: „Universitaria”, „Concerto” și „BAROCkerii”.