x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cărți după care s-au făcut seriale celebre

Cărți după care s-au făcut seriale celebre

de Maria Coman    |    24 Sep 2020   •   10:12
Cărți după care s-au făcut seriale celebre

Cum vine toamna și producția de seriale a cam stagnat anul acesta, din cauza pandemiei, m-am gândit să vă povestesc despre câteva cărți de la care au pornit serialele celebre ale ultimilor ani. Cine știe, poate vor reprezenta o variantă bună în sezonul rece, mai ales că știm cu toții că se spune că de obicei cărțile sunt mai interesante. Acum rămâne la latitudinea fiecăruia, dar cu siguranță mie mi-a făcut o reală plăcere să citesc cărțile de mai jos. În cazul Marilor Minciuni Nevinovate chiar mi-a plăcut mai mult decât serialul, deși actrițele sunt minunate, iar priveliștile și casele din film la fel.

 

1. Marile minciuni Nevinovate e un roman scris de Liane Moriarty, autoarea bestsellerurilor Am uitat să fim fericiți și Secretul soțului,  care  vine cu un roman despre micile minciuni periculoase pe care ni le spunem pentru a supraviețui. Madeline e o forță căreia nu e ușor să-i faci față. E amuzantă, tăioasă și pătimașă; ține minte totul și nu iartă pe nimeni. Celeste e genul de femeie frumoasă după care oamenii întorc capul pe stradă, dar are de plătit un preț pentru iluzia perfecțiunii. Nouă în oraș, Jane e o mamă singură, atât de tânără încât este confundată cu dădaca. Are un trecut misterios și o tristețe mult prea profundă pentru vârsta ei. Trei femei aflate fiecare într-un moment crucial al vieții, dar care își intersectează pașii în același loc fatidic. Marile minciuni nevinovate e o poveste senzațională despre foști soți și noi soții, mame și fiice, bârfă în curtea școlii și micile minciuni care se pot transforma în dezastre.

"Secretele pe care le ascunde acest orăşel aparent liniştit sunt impregnate de o atmosferă noir atât de apăsătoare, încât David Lynch ar fi încântat." - Entertainment Weekly

2. Tetralogia napolitană a Elenei Ferrante, după care s-a făcut serialul Prietena Mea Genială. Mărturisesc că pe mine inițial nu m-a prins, dar ulterior este senzațional modul în care te introduce în atmosfera orașelor italiene și a vieții de acolo, așa cum mi-am imaginat-o întotdeauna. Acţiunea romanului este plasată în anii 1950, în mahalalele unui Napoli cenuşiu. Elena şi Lila cresc împreună pe străzile pe care se duc războaiele între bande rivale şi învaţă să aibă încredere deplină una în cealaltă. Prietenia lor rămâne profundă, în ciuda drumurilor diferite pe care le va purta destinul. Prezentând vieţile a două femei, Ferrante spune povestea unei mahalale, a unui oraş şi a unei ţări care suferă transformări ce vor influenţa, la rândul lor, relaţia dintre protagoniste, memorabilele Elena şi Lila. Cine va reuşi să lase în urmă universul dur al unei copilării pe jumătate condamnate - Lilla cea descurcăreaţă şi întreprinzătoare sau Elena cea sfioasă, îndrăgostită de romane şi pasionată de digresiuni filosofice? Elena şi Lila simbolizează o naţiune supusă unor transformări majore, iar portretul pe care Ferrante îl face eroinelor sale reprezintă o impresionantă meditaţie asupra istoriei şi a prieteniei dintre oameni.

            3. Povestea slujitoarei, de Margaret ATwood. Într-o Americă dintr-un viitor deloc îndepărtat, instaurarea violentă a unui regim teocratic creștin și escaladarea abruptă a abuzurilor acestuia ajung să priveze femeile de toate drepturile și libertățile. Ele sunt împărțite în diverse categorii, având roluri precise și sarcini stricte de îndeplinit. Din cauza natalității scăzute, există o castă a Slujitoarelor cărora le revine rolul de „utere umblătoare”, iar Offred face parte din prima lor generație.

 

Chinuită de o singurătate dureroasă, Offred se străduiește să-și reprime fluxul amintirilor care provin de pe vremea când avea o familie și o viață normală și încearcă să se resemneze pentru a supraviețui în îngrozitoarea lume nouă. Curând însă, descoperă că regulile sunt făcute să fie încălcate, și chiar de către cei care le-au instaurat. Povestea Slujitoarei este o distopie sumbră și un roman răscolitor, considerat de mulți capodopera scriitoarei canadiene.

            4. Cele 13 motive, scrisă de Jay Asher. În acest caz mi-a plăcut mai mult serialul, recunosc, dar și cartea merită atenție. Mai ales că subiectul e unul extrem de sensibil și probabil va rămâne așa zeci de ani de acum înainte. Prima dragoste a lui Clay Jensen îşi înregistrează ultimele cuvinte...Clay se întoarce acasă de la şcoală şi găseşte pe verandă un pachet ciudat, adresat lui. Înăuntru descoperă mai multe casete înregistrate de Hannah Baker – colega lui de care era îndrăgostit –, care s-a sinucis cu două săptămâni în urmă. Vocea lui Hannah îi dezvăluie că există treisprezece motive pentru care a decis să-şi pună capăt vieţii. Clay este unul dintre ele. Dacă va asculta casetele, va afla şi de ce. Clay îşi petrece noaptea străbătând oraşul, cu Hannah pe post de ghid. Devine martor la durerea ei şi află adevărul despre el însuşi – un adevăr pe care nu şi-a dorit niciodată să îl înfrunte. „Totul contează”, susţine Hannah şi explică apoi cum s-a înlănţuit totul, cum bulgărele de zăpadă a devenit din ce în ce mai mare, cum zvonurile împotriva cărora n-a reuşit să lupte s-au tot înmulţit până ce a simţit că nu mai poate face faţă. Cele treisprezece motive este, cu siguranţă, un roman care te pune pe gânduri şi care te va face să-i priveşti cu mai multă atenţie pe cei din jur. Vei înţelege de ce cuvintele pot să doară mai mult decât crezi, dar şi – alese cu grijă – să aline.

×