x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 10 cărți de luat la plajă

10 cărți de luat la plajă

de Florian Saiu    |    21 Iun 2023   •   07:40
10 cărți de luat la plajă

Ți-ai stabilit deja destinația de vacanță, dar n-ai apucat să-ți creionezi lista de lecturi estivale? Nu-ți mai bate capul, sigur vei alege câteva titluri din cele recomandate mai jos.

 

1. Originile tale, de Vienna Pharaon

Editura Trei, 2023

 

În Originile tale, autoarea dezvăluie un mecanism de înțelegere a familiei și a cadrului social specific, permițându-ne să înțelegem ce a funcționat (și ce nu). Atenție! Durerea nevindecată din familia de origine se va manifesta, în moduri surprinzătoare, prin comportamentele noastre de adulți - de la problemele iscate la serviciu la dificultățile de relaționare. Dar există și vești bune: înarmați cu o mai bună cunoaștere a propriului trecut, putem să ne reprogramăm, pentru a ne îmbunătăți considerabil relațiile și viețile din prezent și viitor. 

Vienna Pharaon este psihoterapeută, expertă în terapia de cuplu și de familie.

 

2. Viața la viteză maximă, de Brigitte Giraud

Editura Trei, 2023

Premiul Goncourt (2022)

 

Într-o istorisire tensionată, ce evoluează ca o numărătoare inversă, Brigitte Giraud încearcă să înțeleagă ce a dus la accidentul de motocicletă produs pe 22 iunie 1999, care l-a costat viața pe soțul ei. Douăzeci de ani mai târziu, ea trece în revistă evenimentele și analizează pentru ultima oară întrebările rămase fără răspuns. Hazard, destin, coincidențe? Revine asupra zilelor care și-au grăbit curgerea într-un șir de dereglări imprevizibile până la producerea inevitabilului. Brigitte Giraud conduce ancheta și pune în scenă viața lui Claude, și a lor, reveniți în mod miraculos la viață. Brigitte Giraud este autoarea a zece romane, printre care À présent (mențiune specială Prix Wepler 2001), L’amour est très surestimé (Prix Goncourt de la Nouvelle 2007), Une année étrangère (Prix Jean-Giono 2009) și Un loup pour l’homme (Flammarion, 2017).

 

3. Mesagerul stelar, de Neil deGrasse Tyson

Editura Trei, 2023

 

Printr-o perspectivă cosmică asupra civilizației pe Pământ, Neil deGrasse Tyson pune într-o lumină nouă liniile de falie cruciale ale timpului nostru - război, politică, religie, adevăr, frumusețe, gen și rasă - reușind totodată să intensifice sentimentul profund al unității lumii. Într-o perioadă în care opiniile noastre politice și culturale par a fi mai polarizate decât oricând, Tyson propune câte un antidot pentru multe dintre lucrurile care ne despart, pledând cu pasiune pentru cele două componente îngemănate ale iluminării - perspectiva cosmică și raționalitatea științei. Sună prea SF? Atunci ce părere aveți de următorul fragment? Creierul uman are capacitatea de a reseta și a recalibra prioritățile vieții, modelându-ne, în consecință, acțiunile și capacitatea de reacție. Nicio perspectivă asupra culturii, societății sau civilizației nu rămâne neatinsă. Citiți și veți afla (și înțelege - sper) mai multe!


 

4. Inventarul lucrurilor dispărute, Judith Schalansky

Editura Pandora M, 2023

 

Fiecare obiect descris în Inventarul lucrurilor dispărute - un tablou de Caspar David Friedrich, o specie de tigru, un poem de dragoste grecesc sau o insulă din Pacific — împărtășește soarta celorlalte: s-a pierdut pentru totdeauna, rămânându-ne doar urma lui pe hârtie. Cartea lui Judith Schalansky este o evocare plină de frumusețe a douăsprezece comori pierdute care, luate ca întreg, alcătuiesc o imagine răscolitoare a felului în care am putea înțelege dispariția și extincția. Carte nominalizată la International Booker Prize 2021.


 

5. Locul. Evenimentul, de Annie Ernaux

Editura Pandora M, 2023

Premiul Nobel pentru Literatură (2022)

 

Locul este romanul pe care Annie Ernaux îl dedică tatălui: muncitor care a fugit întreaga viață de propria condiție, transformându-se în mic cârciumar, fără educație, dar cu opinii ferme, și-a dorit mereu ca propria fiică să ajungă „mai bine decât el”. Cu scriitura ca o lamă de cuțit, Annie Ernaux aduce un omagiu lipsit de sentimentalism unui bărbat misterios ce devine, pe parcursul cărții, simbolul unei întregi generații.
În 1963, la vârsta de 23 de ani, naratoarea romanului Evenimentul descoperă că e însărcinată. Într-o Franță în care avortul este ilegal, ea va trebui să-și asume „evenimentul”, știind că mai presus de lege se află rușinea pe care o va aduce asupra familiei sale. Folosind arma memoriei, dar și însemnările din jurnal, Annie Ernaux readuce la viață cumplita traumă a avortului clandestin. Evenimentul a fost ecranizat în 2021, în regia lui Audrey Diwan, cu Anamaria Vartolomei în rolul principal.

 

6. Cum funcționează lumea cu adevărat, de Vaclav Smil

Editura Lifestyle, 2023

 

În această lucrare incitantă sesizăm, de exemplu, că globalizarea nu este inevitabilă și că societățile noastre și-au crescut constant dependența de combustibilii fosili, în așa măsură încât orice promisiune privind decarbonizarea până în 2050 ține de domeniul basmelor. Fiecare roșie cultivată în seră, pe care o cumpărăm de la supermarket, are înglobată în producerea ei echivalentul a cinci linguri de motorină și nu avem nicio modalitate de a produce oțel, ciment sau materiale plastice în cantitățile necesare fără emisii de carbon uriașe. Smil răspunde la întrebarea cea mai arzătoare a epocii noastre: suntem condamnați irevocabil sau ne așteaptă o utopie luminoasă? Convingător, bogat în date și revizionist, acest excelent ghid interdisciplinar găsește greșite ambele extreme. Când privim lumea prin aceste lentile cantitative, descoperim adevăruri ascunse care ne schimbă felul în care înțelegem trecutul, prezentul și viitorul nostru nesigur. 

Vaclav Smil și-a definitivat studiile universitare la Facultatea de Științe Naturale a Universității Caroline din Praga și la Colegiul de Științe Minerale și ale Pământului din cadrul Universității Pennsylvania. Cercetările sale interdisciplinare acoperă domenii ca energia, mediul înconjurător, hrana, populația, economia, studii de istorie și politici publice. Niciun alt om de știință în viață nu a avut mai multe cărți (dedicate unei mari varietăți de subiecte) recenzate în revista Nature. 

 

7. Misterul Mussolini, de Maurizio Serra 

Editura Trei, 2023

Marele Premiu pentru Biografie Politică (2021)

 

Om și lider politic extrem de complex, plin de contradicții, căutându-și modele în personaje celebre precum Napoleon sau Caesar, înainte de a fi fascinat de Hitler, il Duce poate da imaginea unui actor tragic în sensul nietzschean al termenului, dar și a unui revoluționar ratat. Cu toate acestea, și-a modernizat țara și a fascinat Europa înainte de a se prăbuși în tumultul și ostilitățile unui război civil care a urmat celui de-Al Doilea Război Mondial. Maurizio Serra relatează acest destin sinuos și pasionant pe baza unei documentații impecabile, într-un stil fluid care l-a impus ca autor talentat al magistralelor biografii dedicate lui Malaparte, Italo Svevo și d’Annunzio. O carte remarcabilă, menită să arunce o lumină nouă asupra unui personaj controversat al istoriei.

Scriitor și diplomat, Maurizio Serra a fost ales membru al Academiei Franceze în 2020. 

 

8. Fiicele Ialtei, de Catherine Grace Katz

Editura Trei, 2023

 

Tensiunile acumulate la Conferința de la Ialta amenințau să distrugă alianța de război dintre Franklin Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Stalin chiar în pragul victoriei finale. Catherine Grace Katz aduce la lumina povestea dramatică a celor trei tinere care au fost alese de tații lor să îi acompanieze în călătoria la Ialta. Kathleen Harriman, campioană la schi și corespondent de război, era fiica ambasadorului american în Uniunea Sovietică, Averell Harriman. Sarah Churchill, actriță devenită ofițer al RAF, era fiica devotată a strălucitului său tată, care punea mare preț pe perspicacitatea ei politică. Unica fiică a lui Roosevelt, Anna, aleasă să îl însoțească pe acesta în locul mamei sale, Eleanor, venise în calitate de păstrătoare a celor mai tainice secrete ale tatălui său. O poveste extraordinară despre tați și fiice, ale căror relații au fost puse la încercare și întărite de evenimentele la care au fost martori și de viitorul pe care l-au croit împreună.

 

9. Angajații, de Olga Ravn

Editura Pandora M, 2023

 

La ani-lumină depărtare de Pământ, în jurul unei planete necunoscute, Terra Nova, gravitează o navă spațială al cărei echipaj, alcătuit din oameni și umanoizi, muritori și nemuritori, are misiunea de a o cerceta. Când la bordul navei sunt aduse o serie de obiecte ciudate de pe această planetă, membrii echipajului constată cu surprindere că sunt profund atașați de ele. Iar angajații, oameni și umanoizi deopotrivă, încep să manifeste sentimente similare - să-și dorească intimitatea și căldura, să tânjească după cei dragi care nu mai sunt cu ei, să resimtă dorul de copii, cumpărături, de Pământul ajuns acum doar o palidă amintire. Un roman nominalizat la International Booker Prize 2021.

 

10. Programul meu antidepresie, de Domnișoara Caroline, Christophe André

Editura Trei, 2023

 

Știi zilele acelea în care nu-ți vine să te ridici din pat, când nu ai chef să faci nimic din ceea ce până acum făceai cu plăcere, iar gândurile îți zboară într-un carusel de neoprit? Supranumită „boala secolului XXI”, depresia afectează din ce în ce mai mulți oameni din toată lumea. Vestea bună, însă, e că depresia se vindecă și chiar tu poți contribui la această vindecare, grăbind-o și consolidând-o. Hai, pune mâna pe „Program” și fă-te bine!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: cărţi vacanță