x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Casa genului poliţist

Casa genului poliţist

de Carmen Anghel    |    27 Feb 2014   •   16:26

Un eveniment în lumea cărţilor de care ar trebui să ne bucurăm  cu toţii: naşterea unei noi edituri- Crime Scene Press.  Aceasta este dedicată genului poliţist. Cu ocazia lansării editurii, care a avut loc miercuri seară, au fost prezentate primele trei romane: "Crimă la Torino", de Stelian Ţurlea, "Insula cărţilor", de George Arion, şi "Primejdii în regat", de Alain Berenboom, un scriitor aflat pe val în Occident.

 "Crimă la Torino", de Stelian Ţurlea. “Ppentru un premiu uriaş, trei scriitori români sunt invitaţi de un nabab român din Torino să scrie, vreme de o săptămână, izolaţi într-o vilă din oraşul italian, câte un roman prin care să soluţioneze o crimă veche petrecută la faţa locului, căreia poliţia nu i-a dat de cap.Există însă indivizi care nu vor să se afle adevărul, pentru că încă mai profită de pe urma acelei crime şi se străduie să-i împiedice pe scriitori să creeze, doi bărbaţi şi o femeie, de vârste şi experienţe de viaţă diferite. Cei trei ajung să se urască. Primul roman în care interlopii români din Italia se comportă întocmai ca Mafia italiană.”

 "Insula cărţilor", de George Arion. “Un bibliotecar pensionar trăieşte într-un oraş în care sunt tot mai vizibile semnele dezinteresului faţă de literatură: bibliotecile sunt tot mai puţin frecventate, anticariatele şi editurile dau faliment, cărţile zac nevândute în librării sau sunt puse pe foc, altele sunt folosite de către tineri pentru un joc barbar. Acest mare pasionat de lectură primeşte o şi mai groaznică lovitură: familia îi vinde pe ascuns miile de volume pe care le strânsese de-o viaţă. Dar soarta îi scoate în cale un miliardar care posedă o bibliotecă uriaşă pe o insulă. Acesta îl angajează să-i ordoneze volumele aflate acolo.  Popasul pe insula misterioasă îi dezvăluie bibliotecarului una devăr cutremurător: în acel loc mirific, cu mulţi ani în urmă, s-a comis o crimă. Smuls cu brutalitate din universul cărţilor, eroul încearcă să reconstituie faptele care au dus la tragicul eveniment.”

"Primejdii în regat", de Alain Berenboom. “Bruxelles, 1947. Belgia stă pe un butoi de pubere. Francofonii s etem de scindarea ţării, în timp ce flamanzii vor să-l alunge pe rege şi să instaureze o republică independentă. Sunt confruntări între republicnai şi regalişti, între comunişti şi cei de dreapta, între sindicalişti şi patroni. PâNâ şi în cadrul mişcărilor de stăNga sunt disensiuni – unii acceptă utelea Moscovei, alţii o resping cu îndârjire. Miza? Ca de obicei, lupta pentru putere. Îbn această atmosferă, un detectiv lipsit de experienţă, Michel Van Loo, este angajat să ancheteze dispariţia unui tânăr funcţionar din Ministerul de Externe, fost luptător în rezistenţă.”

Vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiţi cum au reuşit eroii acestor romane să aducă lumină în aceste mistere.

La eveniment au participat criticul literar Daniel Cristea-Enache, scriitorii Stelian Ţurlea, George Arion şi Tudor Călin Zarojanu, precum şi traducătoarea Ileana Cantuniari. Şi mult public, dornic de o lectură palpitantă. 
 

×