x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Scriitoarea irlandeză Cecelia Ahern, în premieră în România

Scriitoarea irlandeză Cecelia Ahern, în premieră în România

02 Oct 2013   •   13:14
Scriitoarea irlandeză Cecelia Ahern, în premieră în România

La invitația Editurii ALL, pe data de 2 și 3 octombrie scriitoarea Cecelia Ahern se va afla în premieră în România, unde va lansa cel mai recent roman al său, urmând să aibă şi discuţii cu studenţii Universităţii din Bucureşti. 

Cititorii Ceceliei Ahern sunt invitați în București la sesiuni de autografe și fotografii cu autoarea miercuri, de la ora 18:30 la Librăria Humanitas Krețulescu și joi, 3 octombrie de la ora 18:00 la Librăria Cărturești Verona, în Ceainărie. De asemenea, scriitoarea va participa la o scurtă întâlnire cu studenţii Universităţii din Bucureşti, la Sala de lectură a Facultăţii de Litere, joi, 3 octombrie, de la ora 16:00.

Irlandeza Cecelia Ahern (32 de ani) este una dintre cele mai de succes scriitoare din întreaga lume, în prezent romanele ei fiind publicate în 46 de țări și vândute deja în peste 15 milioane de exemplare. La venirea autoarei, se va lansa oficial în România cel mai nou roman al Ceceliei Ahern, One hundred names (O sută de nume).

Primul ei roman, publicat la doar 21 de ani – PS, I love you (PS, te iubesc) – a fost și primul bestseller: numărul unu în topurile vânzărilor din Irlanda în 2004, a stat 52 de săptămâni pe lista de bestseller din Germania și a fost cel mai bun roman de debut în alte țări din Europa și în Statele Unite. Au urmat Where Rainbows End (Suflete pereche), If You Could See Me Now (Prietenul nevăzut), A Place Called Here (Dispăruți fără urmă), Thanks for the Memories (Mulțumesc pentru amintiri), The Gift (Cadoul), The Book Of Tomorrow (Cartea viitorului), The Time of My Life (Întâlnire cu viața). În România, toate romanele Ceceliei Ahern sunt publicate de Grupul Editorial ALL prin Editura Allfa, colecția Strada ficțiunii - bestseller.

Primul roman al Ceceliei, PS, I love you (PS, te iubesc) a stat la baza unei ecranizări hollywoodiene de succes, cu o distribuție cu nume precum Hillary Swank și Gerard Buttler în rolurile principale, Lisa Kudrow și Kathy Bates. 

Foarte discretă în ceea ce privește viața personală, Cecelia Ahern este fiica fostului prim-ministru al Irlandei, Bertie Ahern. Este licențiată în Jurnalism și Științele Comunicării, iar în anul 2000 s-a clasat pe locul al treilea în preselecția irlandeză pentru Eurovision, cu trupa pop Shimma. Sora Ceceliei, Georgina Ahern, este căsătorită cu Nicky Byrne, membru al cunoscutei trupe pop Westlife. În prezent, Cecelia locuiește în Dublin cu soțul David și cei doi copii, o fată – Robin și un băiețel, Sonny.
 

×