De la razboaiele Lumii Antice si pana la Razboiul din Irak, volumul de fata reda istoria captivanta a conflictelor militare. Cartea 'Conflicte care au schimbat lumea' va poarta pe firul cronologic in miezul celor mai relevante 175 de conflicte ale umanitatii, accentuand importanta lor pentru contemporaneitate.
Autorul da numeroase detalii despre tipul de conflict, cadrul geografic si istoric, partile combatante, rezultatele si efectele pe termen scurt sau indelungat pentru tarile implicate. Pasiunea lui Rodney Castleden pentru istorie, geografie, arheologie si admirabila sa onestitate – nu numai fata de cititorii preocupati de aceste teme, ci si fata de istoricii si cercetatorii domeniului – au contribuit la nasterea unor carti de mare succes. Cele peste 40 de lucrari ale sale sunt apreciate in intreaga lume datorita cercetarilor sale meticuloase, dar si fluentei si accesibilitatii scrierii. Profesorul de istorie care locuieste si preda in Brighton are meritul de a transpune episoade obscure ale istoriei intr-un limbaj familiar unui public cat mai larg. Volumul a aparut la Editura Meteor Press.
Semnale editoriale
Povestiri - Polirom. Dupa proiectele dedicate laureatilor Nobelului literar Samuel Beckett si Saul Bellow, Polirom continua seria volumelor de 'integrala a prozei scurte' cu John Cheever, unul dintre cei mai importanti prozatori americani ai secolului al XX-lea, supranumit de criticii de peste Ocean 'Cehov al suburbiilor'. Volumul de fata, scris cu ironie pentru a mai indulci tonurile sumbre
ale unei lumi marcate de razboi, prezinta integrala prozei scurte a fost distins cu Pulitzer Prize, National Books Critics Circle Award si American Book Award.
Nu ma uita! - Nemira. Colectia Gossip Girl se mai imbogateste cu un volum, semnat Cecily von Ziegesar. 'Exista un singur lucru mai rau decat sa se vorbeasca despre tine, anume sa nu se vorbeasca despre tine', spunea Oscar Wilde, iar eroinele romanului, care obtin ceea ce doresc 'chiar daca unii tipi sunt deja dati' stiu din plin acest lucru. Intra asadar in lumea Gossip Girl – o lume in care sa dai o petrecere de ramas-bun inseamna sa inchiriezi un autobuz pentru doua sute dintre cei mai apropiati prieteni, in care gelozia si tradarea sunt mereu oaspeti de onoare.
Benvenuto Cellini - Rao. Benvenuto Cellini: o viata marcata de intrigi si crima, conjurare de demoni si pasiuni interzise. Aceasta este povestea vietii sale, povestita de servitorul si tovarasul sau din copilarie si pana la moartea sa. Cellini a fost unul dintre cei mai apreciati autori ai timpului sau. A lucrat pentru papi si pentru regi, a fost deseori implicat in dueluri si crime, a luptat impotriva adversarilor sai si impotriva propriului temperament si a creat cele mai importante opere de arta.