x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Iraţionali... sau nu!

Iraţionali... sau nu!

de Sebastian S. Eduard    |    29 Apr 2011   •   15:09
Iraţionali... sau nu!
Sursa foto: /Thinkstock

162987-thinkstock-dv1453015.jpgÎn volumul „Iraţional în mod previzibil” (Pu­blica, 2010), Dan Ariely a decelat numeroasele pulsiuni care ne fac să luăm decizii nepotri­vite. Acum, în volumul „Iraţionalitatea bene­fică”, el ne dezvăluie surprinzătoarele efecte negative şi pozitive pe care iraţionalitatea le poate ge­nera în viaţa noastră. Concentrându-se asupra comportamentelor noastre la muncă şi în relaţiile personale, Ariely ajunge la perspective noi şi adevăruri revelatoare despre ceea ce ne motivează cu adevărat la slujbă, despre felul cum o acţiune necugetată se poate transforma într-un obicei persistent, despre cum învăţăm să-i iubim pe cei cu care suntem împreună şi multe alte subiecte la fel de incitante.

Folosindu-se de aceleaşi metode experimentale care au făcut din „Iraţional în mod previzibil” unul dintre cele mai discutate best-seller-uri ale ultimilor ani, Ariely utilizează rezultatele experimentelor lui originale şi captivante, pentru a formula concluzii uimitoare despre felul cum ne comportăm şi motivele pentru care ne comportăm aşa cum o facem. De la atitudinile noastre de la birou la relaţiile romantice ori la căutarea unui sens în viaţă, Ariely explică felul în care putem depăşi mo­delele negative de gândire şi comportament, identificând astfel modalitatea prin care putem lua decizii mai bune.

„Încă o dată, Dan Ariely ne poartă într-o călătorie amuzantă, fascinantă şi alarmantă prin propriile noastre minţi iraţionale. O să pri­viţi de-acum încolo cu alţi ochi la bani, muncă, dragoste, răzbunare, politică, medici­nă, cumpărături sau fericire”, scrie David Pogue, edi­torialist New York Times.

×
Subiecte în articol: carte