Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă". Versurile lui Octavian Goga se potrivesc de minune numeroaselor situaţii în care resursele şi tezaurele acestui pământ au fost însuşite de alţii. Cartea "Aurul, uraniul şi alte comori furate din România", oferită miercuri, 8 august, cu Jurnalul prezintă lista celor mai mari jafuri din istoria acestei naţiuni, începând cu aurul luat de Traian, acum 2.000 de ani, trecând pe la uraniul extras cu forţa de sovietici după 1945 şi terminând cu pădurile rase de pe faţa pământului, în zilele noastre.
Cloșca cu Puii de Aur - tezaurul furat de ruşi
Timp de aproape un secol, comoara uluitoare descoperită în 1837 la Pietroasa a fost considerat cel mai important tezaur arheologic al lumii moderne. Doar relicvele din mormântul lui Tutankhamon gasite în anul 1923 au depășit-o ca semnificație și valoare...
Valoarea tezaurului era considerabilă chiar dacă jumătate din cele aproape 40 kilograme de aur descoperite inițial fuseseră pierdute, furate sau deteriorate (de pildă, tipsia de 7,6 kilograme fusese ruptă în patru și restaurată grosolan, iar 10 piese, cântărind aproape 21 kilograme, au fost furate de la bun început și n-au mai fost recuperate niciodată). Odobescu s-a ocupat de restaurarea celor 12 piese recuperate în 1842, după cinci ani de trecere vicioasă a comorii din mână în mână (de la cei doi țărani analfabeți Stan Avram și Ion Lemnaru, socru și ginere, care au descoperit-o, la ruda unuia dintre ei, Gheorghe Baciu, apoi la antreprenorul albanez Anastasie Tarba Verussi, la arendașul Gheorghe Frunză Verde, apoi în seiful lui Mihalache Ghica, Ministru de Interne și fratele domnitorului.
În dimineața zilei de 21 noiembrie 1875, tezaurul, care era expus într-una din sălile cancelariei Senatului, a dispărut. S-a dovedit că „aurul străvechi găsit în coasta Muntelui Istrița a strălucit seducător în ochii lui Grigore Pantazescu, un fost seminarist și lucrător la circ, care, pătrunzând prin acoperișul clădirii, a furat piesele. Hoțul a fost descoperit după puțin timp, obiectele tezaurului s-au recuperat. În acest nou periplu, unele piese din tezaur au suferit alte deteriorări. Autorul furtului a stat șase ani în pușcărie și, în mod misterios, cu doar câteva zile înainte de eliberare, a fost împușcat mortal în timp ce se pare că voia să evadeze”.
Tezaurul României a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial și nu a mai fost niciodată returnat în întregime. A fost transportat în Rusia țaristă în timpul Primului Război Mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național. După Marea Revoluție din Octombrie, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia. Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și, ulterior, al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituită…
Citește pe Antena3.ro
Războiul petrolului s-a dat în România
Între anii 1939-1940, soarta României a fost legată şi de petrol. România trece de la neutralitatea din septembrie 1939 la nonbeligeranţa părtinitoare începând cu mai 1940, aşa cum şi industria petrolieră trecea de la o industrie acomodată statului şi cerinţelor pieţei libere capitaliste la una încorsetată de celebrul Ol Pakt semnat între Bucureşti şi Berlin la 27 mai 1940.
Importanţa petrolului românesc pentru Reich-ul lui Hitler este foarte bine arătată de estimările marelui istoric german Andreas Hillgruber . Conform analizei sale, livrările de produse petroliere ale României către cel de Al III-lea Reich, au însumat în perioada 1939 – iulie 1944 o cantitate de 11.632.000 tone. Aceasta a reprezentat o treime din consumul general al Reich-ului.
Albert Speer, ministrul Înzestrării Reich-ului, a recunoscut faptul că retragerea României din Axă la 23 august 1944, a produs o „întorsătură decisivă” în economia de război germană.
Alianţa româno-germană a avut încă de la început la bază livrările de petrol românesc. În contextul planificării invaziei din URSS (1941), rezervele de petrol din România erau cele mai apropiate. Dacă în primele luni din 1940, petrolul reprezenta doar 30% din totalul exporturilor României, în prima parte a anului 1941 el va ajunge la 72,8% din valoarea exporturilor.
Bombadamentele aliate asupra zonei petrolifere Ploieşti au continuat fără pauze majore până la ieşire a României din Axă, la 23 august 1944. Aşa cum este menţionat şi în documentele oficiale a principalelor organisme militare din Washington şi Londra, pentru aviaţia anglo-americană bombardarea zonelor petrolifere româneşti era o „prioritatea absolută” .
Între 1944 şi 1945, petrolul românesc a ajuns să fie important şi pentru ofensiva Armatei Roşii spre Berlin. Cantităţile imense de petrol necesare sovieticilor în ofensiva lor din Europa au ajuns să fie furnizate de România, fără ca URSS-ul să se mai obosească să aducă petrol din Caucaz. Totul a fost trecut în contul reparaţiilor de război pe care România trebuia să le plătească URSS-ului conform Convenţiei de Armistiţiu din 12-13 septembrie 1944. Dacă, iniţial, reparaţiile au fost fixate la 300 de milioane de dolari, în realitate ele au ajuns să fie aproximativ 2 miliarde de dolari.
Bomba atomică sovietică hrănită cu uraniul din Bihor
S-a făcut mult tam-tam în ultimii ani despre aurul moţilor şi proiectul Roşia Montană, dar s-a trecut şi se trece sub tăcere absolută faptul că în Munţii Apuseni există şi un alt zăcământ mult mai valoros, mai important şi mai strategic decât aurul sau cuprul. Este vorba despre zăcămintele de uraniu, metal extrem de preţios, mai ales pentru producţia bombelor atomice.
Pentru a intra în posesia despăgubirilor de război datorate de România Rusiei Sovietice s-a semnat la 8 mai 1945 un acord economic între cele două state prin care se înființau companiile mixte cu participație română și sovietică denumite Sovrom-uri.
Sovromcuarțit s-a creat în 1952, fiind printre ultimele societăți de acest tip. Denumirea aleasă pentru acest Sovrom avea menirea de a camufla adevăratul scop de activitate, care nu era aceea de extragere a cuarțului, ci a uraniului. A furnizat 18.000 de tone de uraniu destinat proiectului Uniunii Sovietice de a-și dezvolta propria bombă atomică, aceeași cantitate putând, de pildă, să alimenteze reactoarele de la Cernavodă timp de un secol.
Muncitorii erau prizonieri politici și nu beneficiau de nicio măsură de protecție atunci când manevrau materialele radioactive. Mulți mureau din cauza iradierii. În locul lor erau aduși uneori localnici pentru a scoate uraniul din mine, dar care de multe ori nu cunoșteau pericolul la care se expuneau. Principalele exploatări erau la Ștei și Băița în județul Bihor, zone ce și în prezent suferă de pe urma reziduurile radioactive.
Trenurile lungi cu vagoane de marfă, încărcate cu minereul de uraniu scos din mină, erau trimise în URSS. Fiecare vagon avea ca paznici soldaţi sovietici înarmaţi. Tot minereul de uraniu era transportat în afara României pentru a fi procesat, la început în Estonia. Concentratul de uraniu era mai departe folosit în exclusivitate de Uniunea Sovietică.
Gheorghiu-Dej afirma că, la nivelul consumului de atunci al energiei din România, întreaga cantitate de uraniu produsă şi livrată ar fi însemnat o rezervă de 100 de ani, „dar, dacă luăm în considerare şi produsele ce rezultă din uraniu, cred că ar ajunge pentru 1.000 de ani. Ar fi fost cea mai mare rezervă energetică a ţării noastre”, a spus liderul comunist.
Mai multe detalii despre resurele României şi despre cine le-a furat găseşti în cartea "Aurul, uraniul şi alte comori furate din România. Noi scenarii despre marile jafuri naţionale", care apare miercuri, 8 august, împreună cu Jurnalul, la preţul special de 14,9 lei.
