În 300 de pagini, această carte, apărută recent la Editura Corint, ne prezintă istoria omenirii de la cele mai vechi începuturi ale sale în Africa, în urmă cu şase sau şapte milioane de ani, până la lumea complexă, globalizată din 2008.
Autorul ne propune o lectură accesibilă şi agreabilă, care nu face necesară o cunoaştere anterioară aprofundată a istoriei. Lucrarea oferă o prezentare generală a istoriei umane şi o conştientizare a vastităţii sale, lăsându-i pe cititori cu o înţelegere mult mai bună a modului în care noi, oamenii, am progresat de la vânătoarea şi culesul din pădurile şi savanele Africii preistorice la socializarea pe internet sau folosirea ipod-urilor în oraşele aglomerate de astăzi.
„Scurta istorie a lumii” este o lucrare de referinţă în domeniu. Textul scris de Alex Woolf este accesibil, tratează evenimentele importante care au marcat istoria omenirii din cele mai vechi timpuri până la începutul mileniului al III-lea. Sunt bine reprezentate toate epocile istorice, din preistorie până în zilele noastre, lucrarea fiind organizată pe secţiuni cronologice:
Lumea preistorică, Lumea antică, Epoca clasică, Lumea medievală, Lumea în secolul al XIX-lea (1783-1914), Lumea modernă (1914-2007). Fotografiile şi desenele bine realizate, care dau viaţa evenimentelor descrise şi ilustrează epoca, susţin în mod inspirat textul. Casetele cu detalii legate de anumite aspecte ale epocii, hărţile sintetice şi minitabelele cronologice îl ajută pe cititor să înţeleagă mai bine tema tratată. Lucrarea cuprinde o Cronologie comparată şi un Index care le vor fi de mare folos cititorilor pentru identificarea datelor, personalităţilor şi locurilor.
Scurta istorie a lumii va completa, fără îndoială, cunoştinţele obţinute de elevi la orele de istorie şi va putea fi folosită ca material didactic de profesori.