Scriitoare din toată lumea, autoare cunoscute şi premiate, vorbesc în această nouă colecţie despre familiarul înşelător, despre transformări care lasă urme peste noapte şi nopţi care au însemnătatea unei vieţi întregi.
Editura Rao - O nouă colecţie
Scriitoare din toată lumea, autoare cunoscute şi premiate, vorbesc în această nouă colecţie despre familiarul înşelător, despre transformări care lasă urme peste noapte şi nopţi care au însemnătatea unei vieţi întregi.
Cărţile din noua colecţie “Pentru tine” îşi vor purta cititoarele din senzuala Veneţie a anului 1839 (“La fraga”) pînă în China tradiţională a sfîrşitului de secol al XIX-lea (“Floare-de-Zăpadă şi evantaiul secret”). Victoria Hislop transformă o insulă grecească plină de secrete într-un ţinut al descoperirii de sine, iar Ayelet Waldman a găsit în Statele Unite femeia care are de înfruntat toate absurdităţile vieţii moderne.
Biografii. Daniele Salienave a fost distinsă cu Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze. În 2005 a primit Premiul Jean Giorno pentru “La Fraga”. În 2006 a cîştigat Marele Premiu Marguerite Duras pentru “Quand-même”. Victoria Hislop este şi ea o scriitoare premiată. Următorul ei roman, “Întoarcerea”, va fi publicat în Marea Britanie în acest an. Lan Samantha Chang s-a născut în 1965 într-o familie de chinezi care au emigrat în Statele Unite după cel de-al doilea război mondial. Scriitoarea a studiat la Harvard şi Yale, a avut burse la Stanford şi Princeton, iar în prezent predă engleza la Universitatea din Iowa. Este prima femeie care a condus vreodată Iowa Writers’ Workshop. În fine, Ayelet Waldman are şi ea cu ce se lăuda. “Dragostea şi alte lucruri imposibile” va fi ecranizat în 2009, iar din distribuţie va face parte şi Jennifer Lopez.