x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Roman multipremiat - Atlasul norilor

Roman multipremiat - Atlasul norilor

de Sebastian S. Eduard    |    15 Iun 2008   •   00:00
Roman multipremiat - Atlasul norilor

HUMANITAS FICTION
Raftul Denisei continuă să publice volume importante. Astăzi – "Atlasul norilor" al lui David Mitchell.



HUMANITAS FICTION
Raftul Denisei continuă să publice volume importante. Astăzi – "Atlasul norilor" al lui David Mitchell.

Volumul "Atlasul norilor" este un roman cîştigător al British Book Literary Fiction Award şi nominalizat la Booker Prize, Nebula Award şi Arthur C. Clarke Award. "Stim că istoria se repetă şi din tragedie devine farsă. În «Atlasul norilor», David Mitchell o trece, în plus, prin filtrul thriller-ului, al utopiei negre, al coşmarului Hobbes-ian. Cu un mare talent de ventriloc literar, scriitorul ridică foarte sus stacheta romanului-puzzle", scrie cotidianul The Washington Post.
Pasiuni. Romanul "Atlasul norilor" trasează o hartă la scară mare a pasiunilor omeneşti, survolate într-un periplu halucinant, care porneşte din Pacificul de Sud, aflat sub spectrul colonizării în secolul al XIX-lea, şi ajunge în viitorul postapocaliptic. Şase povestitori secretă tot atîtea universuri despărţite de timp şi spaţiu, însă nu etanşe, pentru că le leagă noduri vitale. Un notar american care explorează insulele proaspăt colonizate din Marile Sudului; un muzician care încearcă să-şi inspire maestrul în scopuri nu tocmai nobile; o jurnalistă care salvează lumea de la dezastru nuclear; un editor care descoperă un best-seller periculos; o clonă creată în sistemul sclavagismului modern – toţi aceşti povestitori savuroşi creează cercuri narative în jurul dramaticei istorii orale a unei insule postapocaliptice. Planurile se întretaie în puncte nevralgice care sînt de fapt marile teme ale romanului: voinţa de putere, canibalismul civilizaţiei, felul în care trecutul e mereu rescris de cei care stăpînesc prezentul. Dens, dar translucid, grav, dar colorat, volumul explorează violenţa mai multor lumi care o alcătuiesc pe-a noastră, pornind de la ideea că "orice credinţă e un cîmp de bătălie".

×
Subiecte în articol: carte