x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Romane de aventuri

Romane de aventuri

de Sebastian S. Eduard    |    25 Noi 2007   •   00:00
Romane de aventuri

Două romane noi au apărut in Colecţia Scribum-ad-Notarium a Editurii Pro...

Două romane noi au apărut in Colecţia Scribum-ad-Notarium a Editurii Pro...

Â

Dulcea plictiseală

Volumul "Dulcea plictiseală" este al doilea roman scris de Françoise Sagan, la fel de provocator şi de indrăzneţ pentru vremea lui pe căt fusese succesul mondial "Bonjour, tristesse". Dominique se indrăgosteşte de un bărbat căsătorit, Luc, unchiul iubitului ei. Ea descoperă astfel simplitatea unei aventuri extraconjugale, nepăsarea, satisfacţia, dar şi singurătatea şi adulterul.

Â

Oraşul nisipurilor

Volumul te prinde de la primele pagini in vărtejul unui noian de aventuri enigmatice şi pasionante. Un arheolog, aflat in căutarea unor manuscrise maniheiste in ruinele oraşelor Asiei Centrale, trezindu-se in mijlocul unei furtuni teribile de nisip, participă la renaşterea misterioasă a unui oraş demult dispărut, se amestecă printre negustori şi cumpărători in mijlocul bazarului şi al caravanelor. Un roman unic al marelui autor francez Marcel Brion, un roman invăluit in mister, dragoste şi aventură.


×
Subiecte în articol: carte