x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte România învinge Belgia cu 2-1

România învinge Belgia cu 2-1

15 Iun 2008   •   00:00
România învinge Belgia cu 2-1

Ilustraţiunea Română, miercuri 16 iunie 1937
"Mult aşteptata partidă, care avea darul să puie faţă în faţă reprezentativele Belgiei şi României, s’a disputat pe terenul "Principele Carol" în faţa a 30.000 de spectatori.



Ilustraţiunea Română, miercuri 16 iunie 1937
"Mult aşteptata partidă, care avea darul să puie faţă în faţă reprezentativele Belgiei şi României, s’a disputat pe terenul "Principele Carol" în faţa a 30.000 de spectatori.

Românii reuşesc să-şi adjudece matchul cu scorul de 2-1 (1-0), după ce aproape toată repriza secundă au condus cu 2-0.
Scorul este deschis de Baratky printr-un admirabil shoot, pe care minunatul portar Bandjon nu-l poate reţine. În repriza secundă jocul devenind brutal arbitrul Christ e nevoit să sancţioneze pe Belgieni dese ori; din aceste lovituri de pedeapsă, un singur penalty, care e transformat tot de Baratky, măreşte numărul punctelor noastre.

Spre sfîrşitul reprizei, Vorhoff, cel mai bun înaintaş al adversarilor, reuşeşte să reducă handicapul marcînd ultimul punct al partidei. Neinsistînd asupra matchului cunoscut de toată lumea – şi arhidesbătut de cotidianele de specialitate, vom trece la anumite consideraţiuni asupra partidei. Dintr’un început trebuie să menţionăm că matchul a fost destul de slab ca joc propriu zis; acest lucru se datoreşte atît jocului defensiv al Belgienilor, cît şi durităţilor cari au abundat în repriza secundă.

Fiindcă a venit vorba de acest sistem defensiv al oaspeţilor, trebuie să facem o remarcă necesară, spunînd că jocul prezentat de echipa lui Braine era jocul lor obişnuit – în apărare – foarte nou şi original pentru noi, obişnuiţi să vedem numai atacuri dese, dar foarte normal pentru ei.

Dar factura jocului a fost modestă nu din pricina lor care şi-au desfăşurat jocul lor normal, ci din cauza echipei – sau mai bine zis înaintaşilor noştri. Logic e ca atunci cînd adversarul are un joc de apărare – şi asta s-a văzut cu prisosinţă – să cauţi ca numai şi numai prin înaintare să realizezi ceva, spărgînd zidul acestei apărări. Cum însă puteam realiza noi un asemenea lucru cu o înaintare care cuprindea un inter pe o extremă, şi un junior (fie el chiar precocele Gică Popescu) pe cealaltă…

Iată dar că acest rezultat trebuie să ne satisfacă pe deplin, deoarece, deşi învingători cu 2-1, puteam foarte bine să batem cu 2-0, 3-0 etc.

Prin prisma rezultatelor obţinute în ultima vreme de Belgia ar urma că sîntem egali Germanilor – cari au învins mult mai greu cu 1-0 la Hanovra –, şi superiori Iugoslavilor cari au realizat cu 1-1 care totuşi trebuiau să fie 2-1 pentru Belgia.

Deşi acest match nu va ridica prestigiul naţional în faţa celorlalte ţări, deabia o victorie la Bruxelles, la anul – ne va califica definitiv superiori Belgiei."

×
Subiecte în articol: carte