x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte România, ţară invitată la Târgul Internaţional de Carte de la Sofia

România, ţară invitată la Târgul Internaţional de Carte de la Sofia

de Mara Raducanu    |    08 Dec 2014   •   19:29

Târgul Internaţional de Carte de la Sofia se va desfăşura între 9 şi 14 decembrie, iar printre personalităţile invitate se numără Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Matei Vişniec, Mircea Dinescu, Ioan Groşan şi Gabriela Adameşteanu. Evenimentul se va desfăşura începând de marţi şi până la sfârşitul săptămânii în incinta Palatului Naţional al Culturii din capitala Bulgariei. Evenimentul aduce laolaltă peste 120 de edituri naţionale şi străine şi găzduieşte de-a lungul celor şase zile peste 20.000 de vizitatori, conform mediafax.ro. În acest an, ca invitat de onoare al Târgului Internaţional de Carte de la Sofia, România propune publicului bulgar un grup de 13 autori contemporani, care cuprinde mai multe generaţii literare, poeţi, prozatori, cercetători şi critici cu nume sonore, ale căror lucrări au fost traduse recent sau care urmează să fie publicate în limba ţării gazdă, potrivit unui comunicat al Ministerul Culturii, citat de mediafax.ro.

Concert de jazz, show poetic şi gastronomic
La evenimentul de la Sofia vor participa Mircea Cărtărescu, Matei Vişniec, Lucian Boia, Mircea Dinescu, Gabriela Adameşteanu, Petru Cimpoeşu, Ioan Groşan, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Claudiu Komartin şi Adina Popescu, precum şi criticul literar Marius Chivu, redactor la revista Dilema Veche, şi Ovidiu Şimonca, redactor-şef al revistei Observatorul Cultural. De asemenea, joi seară, la Palatul Naţional al Culturii din Sofia, va avea loc un concert de jazz suţinut de Maria Răducanu şi Maxim Belciug, iar poetul Mircea Dinescu va prezenta un show poetic şi gastronomic. Programul integral al evenimentelor organizate la Târgul Internaţional de Carte de la Sofia este disponibil pe site-ul Ministerului Culturii.

×