x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Semnale editoriale

Semnale editoriale

30 Noi 2007   •   00:00

Cheia labirintului

Editura Nemira. Jaron Kwok lucrează pentru NASA la un proiect secret: construirea unui computer cuantic care să descifreze cele mai bizare coduri, o maşină criptanalitică ce ar fi cheia misterelor din univers. Curănd insă, trupul său devine cenuşă intr-un hotel din Hong Kong. Dar este intr-adevăr cenuşă sau bionanotehnologie? Printr-un program de comutare "om mort", Jaron Kwok intră in mediul virtual pentru a se conecta la computerele din toată lumea, de unde se intoarce cu răspunsurile pe care le caută.

Jurnalul unui scandal

Editura Polirom. Volumul a fost nominalizat in 2003 la Booker Prize, iar in 2006 a stat la baza unei ecranizări care a rulat şi in Romănia, cu Judi Dench şi Cate Blanchett in rolurile principale, filmul, cea mai controversată producţie a anului 2007, fiind la răndul lui nominalizat la premiile Oscar. La inceputul anului şcolar, intr-un colegiu britanic, işi face apariţia Sheba Hart, o nouă profesoară, plină de entuziasm şi foarte frumoasă, dar care este complet nepregătită pentru mediul gălăgios şi imprevizibil al elevilor mănaţi de impulsurile adolescenţei.

Găndeşte optimist

Curtea veche. Speranţa este trăsătura fundamentală a oricărei schimbări majore in viaţă, iar incurajarea este combustibilul speranţei. Această carte conţine in primul rănd incurajări. Cu ajutorul lor, putem infrunta mai bine grijile zilnice, uneori de-a dreptul copleşitoare. Zig Ziglar ne spune poveşti savuroase, pline de miez, şi anecdote care ne descreţesc frunţile. Citatele şi versetele biblice alese cu inţelepciune ne sporesc increderea in ziua de măine şi ne ajută să perseverăm pentru a ne realiza visurile.

Tot adevărul

Pro Editura. Volumul vă prezintă spre lectură o antologie de căteva zeci de afaceri foarte controversate, de la inceputul secolului I după Hristos, pănă aproape de zilele noastre. Fără părtinire, intr-un stil alert, de multe ori comic, ştiind să surprindă elementele esenţiale pentru a creiona un portret sau a descrie o acţiune, autorul, Henri Robert, a reuşit să alcătuiască o antologie cuprinzătoare, prin care şi cititorul romăn va afla sau işi va completa cunoştinţele despre multe subiecte altădată tabu sau infrumuseţate cu grijă.

×
Subiecte în articol: carte