Extrem de populară, seria Osho revine la Paralela 45 cu noul volum "Meditaţia - prima şi ultima libertate".
Meditaţia
Aşa cum ştiinţa şi tehnologia care ne-au transformat viaţa exterioară au fost în principal fenomene prezente în Vest, Estul ne-a putut da sursa principală a ştiinţei care ne poate transforma vieţile în interior. Astăzi, la fel ca becul electric, meditaţia este un fenomen universal ş unul ajută la iluminarea lumii exterioare, altul a celei interioare.
Dar în acest proces de devenire universală au intervenit multe neînţelegeri despre meditaţie: despre faptul că este ceva "religios", că stai în poziţii dificile, cu glezna în jurul gâtului, dar cu o privire sfântă pe faţă pentru a ascunde disconfortul, mormăind ceva sau cântând chiar unele mantre esoterice.
Această carte este pentru tine dacă nu eşti de acord cu aceste metode.
Aici meditaţia este simplă, comună, fiind un element natural al modului de viaţă contemporan. Şi, din ce în ce mai mult, un element esenţial.
Cei mai mulţi oameni au fost învăţaţi că, dacă vor să aibă succes în viaţă, trebuie să se chinuiască, să lupte, să se concentreze, să fie atenţi. Problema cu această perspectivă este că, cu cât ne luptăm mai tare, cu atât devenim mai tensionaţi. Şi cu cât suntem mai tensionaţi, cu atât ne facem mai prost treaba. Perspectiva meditativă înseamnă să înţelegem că, pentru a fi în cea mai bună formă, pentru a profita la maximum de orice moment - şi să primim cel mai bun lucru de la orice moment -, avem nevoie să fim cât mai conştienţi posibil. Iar pentru a fi conştienţi de orice moment, avem nevoie să ne relaxăm.
Citește pe Antena3.ro