x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură EVENIMENTE CULTURALE: 5-19 septembrie

EVENIMENTE CULTURALE: 5-19 septembrie

de Magdalena Popa Buluc    |    01 Sep 2024   •   23:00
EVENIMENTE CULTURALE: 5-19 septembrie

Între 5 și 8 septembrie, în București are loc singurul festival internațional de film de dans din estul Europei la acest moment: Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF). Pe parcursul a patru zile, în 10 locații, vor avea loc peste 30 de evenimente prin care publicul din România o să (re)descopere filmul de dans.

Printre invitații speciali și membrii juriului de anul acesta se numără Lucia Carolina de Rienzo, care participă la festival cu sprijinul IIC București.

Sâmbătă, 7 septembrie, la ora 15.00, Lucia Carolina De Rienzo va participa alături de Samuel Retortillo, Sarah Moller, Jessie Keenan, la evenimentul „Dans, cinema, intersecții, juxtapuneri. Un forum despre situația actuală a filmului de dans în Europa”, moderat de Simona Deaconescu.

În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Anului Puccini în România, în data de 12 septembrie 2024, la ora 19.00, va avea loc la Centrul Multifuncțional Pitești, în deschiderea stagiunii a 18-a, Concertul vocal simfonic susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijor: Cătălin Toropoc.

În program: arii celebre din operele Tosca, Boema, Madama Butterfly, Manon Lescaut, Turandot, La Rondine.

În perioada 9-15 septembrie 2024, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) prezintă cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB).

Și în acest an, Festivalul Internațional de Poezie București va deveni un spațiu de conversație și reflecție, în cadrul căruia sunt împărtășite noi perspective pentru poeți dintr-un important număr de spații lingvistice – peste 20 de țări și comunități autonome ale lumii: Brazilia, Canada, Spania, Portugalia, Franța, Israel, Belgia, Grecia, Turcia, Marea Britanie, Germania, Republica Moldova, Elveția, Suedia, Panama, Ungaria, Statele Unite ale Americii, Croația, Italia, Serbia.

Cu sprijinul IIC București, la ediția de anul acesta a festivalului participă poeta Mariangela Gualtieri.

Asociația culturală „Concetto Armonico”, împreună cu Festivalul „Vicenza in Lirica”, prezintă la București opera „La Cenerentola” de G. Rossini, în formă de concert, pe 17 septembrie 2024, la ora 18.30, la Opera Națională București.

Evenimentul este organizat de asociația „Concetto Armonico” în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din București, care, prin acest proiect, sprijină tinerii cântăreți de operă protagoniști ai operei rossiniene și promovează opera lirică italiană, declarată Patrimoniu Imaterial al Umanității.

Lansat în 2015, Alpin Film Festival își propune să promoveze cultura montană în toate formele ei – film, literatură și fotografie. Pe lângă proiecțiile de film, festivalul include și lansări de carte, expoziții de fotografie și conferințe cu invitați speciali – sportivi de elită, exploratori, scriitori și cineaști pasionați de munte.

Regizorul italian Roberto Zazzara face parte din juriul celei de-a noua ediții, care se va desfășura între 17 și 22 septembrie.

Două producții italiene sunt înscrise în competiția internațională: MONTE CORNO, de Luca Cococetta (în secțiunea ALPINIADA) și ICE BULDER (în secțiunea scurtmetraje).

Apărut în urma colaborării dintre Institutul Italian de Cultură și Galeria Posibilă din București, Eddlesea. Il tempo metabolico este un proiect expozițional care se desfășoară în două locații și se conturează datorită cercetărilor unor artistx italienx, românx și de alte naționalități. Gândită ca o călătorie într-un univers abia născut, expoziția aduce un omagiu creativității ca exercițiu de o importanță fundamentală pentru trasarea limitelor unui nou sense of beginning.

Mali Weil - Rituals  - Institutul Italian de Cultură

Alexandra Boaru, Bea Bonafini, Lena Kuzmich, Flaminia Veronesi - Galeria Posibilă

curator Andrea Lerda

vernisaj 19 septembrie 2024

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×