x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filme în avanpremieră națională la ediția a X-a Dracula Film Festival

Filme în avanpremieră națională la ediția a X-a Dracula Film Festival

de Magdalena Popa Buluc    |    01 Oct 2022   •   18:05
Filme în avanpremieră națională la ediția a X-a Dracula Film Festival

La cea de-a X-a ediție a Dracula Film Festival, care se va desfășura anul acesta între 12 – 16 octombrie, în afara competiției de lungmetraj, vor fi proiectate mai multe filme în avanpremieră națională, dar și în premieră la Brașov. Printre acestea se numără Halloween Ends, Everything Everywhere All at Once, Watcher, Coupez! și filmele românești Katharina și Capra cu Trei Iezi. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Astra din Brașov.

Festivalul internațional de film Dracula se deschide miercuri, 12 octombrie, cu proiecția filmului american Halloween Sfârșitul / Halloween Ends, acesta fiind proiectat în avanpremieră națională, de la ora 19.00 la Cinema Astra din Brașov.

            La 45 de ani distanță de la prima parte, fanii francizei „Halloween” primesc capitolul final, sfârșitul, așa cum anunță chiar titlul. Chiar și așa, e greu de crezut că se va întâmpla fix acest lucru. Nu sunt puțini cei care cred că, de fapt, această parte finală va reprezenta începutul pentru un alt spin off, pentru un restart fresh al acestei francize care a supraviețuit aproape jumătate de secol. Și, într-adevăr, nu e deloc exclus să fie așa, având în vedere că această franciză horror e renumită și pentru numeroasele timeline-uri, continuări, remake-uri sau reboot-uri.

            Halloween Sfârșitul are premiera în România pe 16 octombrie.

            Katharina este un film românesc independent, fiind o producție 100% bistrițeană. Produs și regizat de Florian Zapra, în film joacă și 19 elevi ai Studioului de Film și Actorie Bistrița. Filmările au durat aproximativ un an și jumătate, fiind filmat pe Via Transilvanica, în Pasul Tihuța, în Tureac la Lacul Popii, Lunca Ilvei, Colibița, Bistrița, Bistrița Bârgăului și Susenii Bârgăului.

            Filmul spune povestea unui grup de tineri care pornesc pe Via Transilvanica și dau nas în nas cu fantoma iubitei lui Vlad Țepeș. O aduc în oraș, încercând să o integreze în societate şi să o folosească în diferite moduri, doar că fantoma Katharina este curioasă şi greu de stăpânit.

            Filmul se vede în premieră mondială în cadrul unui festival.

            Un alt film horror românesc va fi prezentat în premieră la Brașov. Bazat pe una dintre cele mai cunoscute povești ale copilăriei, scrisă de Ion Creangă, filmul Capra cu Trei Iezi (câştigător al Premiului Publicului la TIFF) explorează profunzimile psihologice ale textului, care i-a trezit interesul tânărului cineast Victor Canache pentru de a privi dincolo de canoanele basmului și de a propune spectatorilor o nouă perspectivă, adultă, asupra succesiunii de evenimente care compun clasica poveste.

            În rolurile principale se regăsesc Maia Morgenstern și Marius Bodochi.

            Nominalizat anul acesta la Grand Jury Prize la Sundance Film Festival, Watcher (regia Chloe Okuno) este un thriller cu accente horror american a cărui acțiune se petrece în România. O tânără americană (Maika Monroe) se mută împreună cu soțul ei la București și începe să suspecteze că un străin, care o urmărește din blocul de vizavi, ar putea fi un criminal în serie care decapitează femei.

            Filmul se vede în premieră absolută în România.

            Programul festivalului include și o serie de filme internaționale așteptate de public. Everything, Everywhere All At Once / Orice, oriunde, oricând (regia Dan Kwan, Daniel Scheinert, cu Michelle Yeoh) este o comedie alertă despre multivers care a bătut recorduri de spectatori în America. Filmul este distribuit în România de Prorom și va avea premiera în cinematografele din România pe 18 noiembrie.

            Cu premiera în cinematografe pe 21 octombrie (distribuit de Independența Film), comedia cu zombie Coupez! / Final Cut regizată de Michel Hazanavicius, cineastul francez care a câștigat în 2012 Premiul Oscar cu filmul The Artist, a deschis anul acesta cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, ceea ce sugerează din start că nu avem de-a face cu un film horror obişnuit. Final Cut este un omagiu original adus filmului și microcomunităților ce îl produc, o punere în scenă foarte bine ritmată, plină de umor și vigoare, controlată cu măiestrie... cu siguranță un proiect curajos și foarte special.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Programul proiecțiilor acestor filme în cadrul festivalului internațional de film Dracula este:

Halloween Ends, miercuri 12 octombrie, ora 19.00 Cinema Astra;

Everything, Everywhere All At Once, joi, 13 octombrie, ora 20.00, Cinema Astra;

Katharina, vineri, 14 octombrie, ora 18.00, Cinema Astra;

Capra cu Trei Iezi, vineri, 14 octombrie, ora 20.00, Cinema Astra;

Watcher, duminică, 16 octombrie, ora 16.00, Cinema Astra

Coupez!, duminică, 16 octombrie, ora 19.00, Cinema Astra

 

 

 

×