x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Helen Mirren într-un clip animat despre o boală devastatoare care afectează plantele

Helen Mirren într-un clip animat despre o boală devastatoare care afectează plantele

13 Ian 2020   •   14:59
Helen Mirren într-un clip animat despre o boală devastatoare care afectează plantele
Sursa foto: antena1

Actriţa britanică Helen Mirren s-a alăturat eforturilor depuse pentru a menţine bacteria Xylella în afara Marii Britanii şi a acceptat să devină naratoarea unui clip animat în care sunt prezentate riscurile generate de această boală a plantelor, informează luni Press Association.

Bacteria Xylella fastidiosa poate să infecteze peste 500 de specii de plante, inclusiv specii de grădină foarte apreciate, precum lavandă, oleandru, rozmarin şi cireş.

Ea împiedică apa să circule de la rădăcini spre frunze, provocând forfecarea frunzelor, ofilirea, uscarea şi moartea plantelor.

Boala cauzată de Xylella, pentru care nu există tratament, nu este încă prezentă în Marea Britanie, dar se propagă tot mai mult în Europa, devastând plantaţiile de măslini din Puglia (Italia), iar epidemii similare au fost remarcate în Franţa, Spania şi Portugalia.

În acel clip animat cu o durată de patru minute, care explică riscurile cauzate de această boală şi îi învaţă pe fermieri ce trebuie să facă pentru a stopa răspândirea bacteriei, actriţa Helen Mirren dezvăluie că a văzut pentru prima dată o plantaţie de măslini devastată de Xylella în timp ce se afla în Italia.

Clipul, în care bacteriile Xylella sunt prezentate sub forma unor invadatori spaţiali ce atacă plantele, doreşte să educe publicul larg în legătură cu această boală transmisă de insecte, informându-l în acelaşi timp despre simptomele, consecinţele infectării şi riscurile aducerii în ţară a unor plante din străinătate.

Britanicii sunt invitaţi să rămână alerţi în privinţa unor posibile simptome şi să contacteze serviciul TreeAlert atunci când cauzele îmbolnăvirilor nu pot fi explicate prin alţi factori precum îngheţ, secetă şi alte boli comune ale plantelor.

"Xylella este o boală îngrozitoare a plantelor, care a devastat deja afaceri, comunităţi şi peisaje întregi. Înţelegerea lucrurilor pe care le puteţi face pentru a o menţine în afara Marii Britanii reprezintă un prim pas important pentru protejarea preţioaselor noastre plante în viitor", a declarat celebra actriţă britanică în acel clip.

Filmul animat a fost lansat de Brigit, un consorţiu de 12 universităţi şi institute de cercetare, condus de John Innes Centre şi în cadrul căruia se regăsesc Royal Horticultural Society şi UK Centre for Ecology and Hydrology.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: helen mirren