Începe Gala de deschidere a celui mai important eveniment din România: Festivalului Internațional de Film Transilvania, dedicat filmului și industriei cinematografice. Sute de proiecții, premiere absolute și titluri care au făcut istorie, artiști muzicali de renume și cine-concerte spectaculoase, noi experiențe cine-culinare, workshop-uri și masterclass-uri susținute de experți din lumea filmului și industrii creative, dezbateri și petreceri fabuloase vor sărbători majoratul Festivalului Internațional de Film Transilvania, între 31 mai și 9 iunie.
Invitații speciali ai TIFF 2019
Una dintre cele mai excentrice figuri ale cinematografiei mondiale, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage este invitatul special al acestei ediții. Câștigător al unui premiu Oscar și distins cu numeroase alte premii în cadrul marilor festivaluri de film din lume, starul va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii. Fanii îl vor putea urmări, în rol principal, în două dintre filmele care au doborât recordurile de box office.
Prezent la Cluj-Napoca va fi și regizorul, scenaristul și producătorul Michel Gondry, la rândul său premiat cu Oscar pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004). Celebrat printr-o retrospectivă integrală, cineastul francez va inaugura, în 31 mai, ora 13:00, Uzina Filmelor de Amatori – un spațiu amenajat la CREIC (Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative) cu zeci de decoruri și toată aparatura necesară, în care oricine își poate realiza propriul film. Întâlnirea dintre publicul TIFF și cele două personalități invitate va fi posibilă prin două masterclass-uri. Sâmbătă, 1 iunie, ora 12:30, fanii îl vor întâlni pe Michel Gondry la TIFF Lounge, iar duminică, pe 2 iunie, la ora 12:00, Nicolas Cage va veni la întâlnirea cu publicul organizată la Hotel Platinia.
100% Michel Gondry la TIFF 2019
La cea de-a 18-a ediție, TIFF dedică o retrospectivă completă regizorului, scenaristului și producătorului francez Michel Gondry. Premiat cu un Oscar în 2005, pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004), realizat alături de Charlie Kaufman și Pierre Bismuth, Michel Gondry este cunoscut pentru versatilitatea sa și pentru inovațiile stilistice care au revoluționat cinematografia contemporană. Tehnica, experimentul, instalaţia (în înţelesul artistic al cuvântului) sunt elemente foarte importante pentru regizorul francez, al cărui stil unic și foarte inventiv, copilăros și deopotrivă sofisticat, cucerește de fiecare dată publicul. Este recunoscut în industrie pentru soluțiile sale creative și pentru tehnicile inedite la care apelează pentru a crea efecte vizuale handmade, printre inovațiile stilistice care se leagă de numele lui numărându-se și efectul bullet time, atât de spectaculos rafinat de autorii trilogiei Matrix.
Nadav Lapid, regizorul israelian care semnează Sinonime (Synonyms), premiat anul acesta cu Ursul de Aur la Berlinală, va veni la Cluj însoțit de tatăl său, Haim Lapid, scenaristul filmului, alături de care va participa la proiecția în premieră în România. Tot în familie sosesc la gala Festivalului Internațional de Film Transilvania Eva și Lukas Ionesco, regizoarea franceză cu origini românești care semnează Vârsta de aur (Une jeunesse dorée), respectiv fiul său, unul dintre protagoniștii filmului cu caracter auto-biografic inclus în Focusul Francez.
Echipa filmului Politica italiană pentru to(n)ți (Il Sindaco, Italian Politics 4 Dummies), producția care a stârnit un scandal enorm în Italia, va împărtăși publicului din România experiența unică a procesului prin care a fost creat documentarul. Ismaele La Vardera, jurnalistul-erou, implicat într-o campanie electorală fictivă în cursa pentru Primăria orașului Palermo, de-a lungul căreia și-a filmat cu camera ascunsă toate interacțiunile cu politicienii importanți, va fi prezent la Cluj alături de regizorii Davide Parenti și Claudio Canepari. Multi-premiatul regizor, scenarist și producător german Veit Helmer vine la TIFF cu Sutienul (The Bra), cel mai recent film pe care îl semnează. Alături de el, vor fi prezente la întâlnirea cu publicul actrițele Irmena Chichikova și Maia Morgernstern, ambele protagoniste ale filmului.
Proiectat în premieră absolută la Gala de deschidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania, Parking (r. Tudor Giurgiu), va oferi cinefililor șansa de a-i întâlni pe membrii echipei de producție și pe actorii Mihai Smarandache, Carmen Florescu și Paul Cimpoieru. Nu vor lipsi de la eveniment compozitorul Julio de la Rosa și scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului ,,Apropierea’’, care a inspirat scenariul filmului.
Regizorul, producătorul și criticul canadian distins cu trei premii majore la Locarno, Denis Côté revine la Cluj, de data aceasta în calitate de membru al juriului Competiției TIFF. Cineastul canadian vine însoțit de Ghost Town Anthology, cel mai recent film pe care îl semnează, lansat anul acesta în competiția pentru Ursul de aur, la Berlin.
Cu peste 30 de ani de experiență în industria filmului, producătorul Mike Goodridge, actualmente director artistic al Festivalului de la Macao, va face parte la rândul său din juriul care va stabili titlul câștigător al Trofeului Transilvania, alături de producătoarea croată Anita Juka și regizorul și scenaristul român Constantin Popescu, care semnează, printre alte titluri de succes prezentate în marile festivaluri, Pororoca, film laureat cu premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF 2018, trei premii Gopo și un premiu la Festivalul de la San Sebastian.
Direct de pe covorul roșu de la Cannes ajung la TIFF regizorul Corneliu Porumboiu și actorul Vlad Ivanov, invitați speciali la prima proiecție din România a filmului La Gomera. Tot în premieră va rula și Monștri, inclus atât în competiția pentru Trofeul Transilvania, cât și în Zilele Filmului Românesc. Filmul vine însoțit la Cluj de echipa de producție și de actorii Cristi Popa, Judith State și Dorina Lazăr, iar Radu Dragomir, va fi prezent la proiecția filmului Mo, debutul său regizoral, cu Dana Rogoz în rolul principal.
Premiul de excelență îi va fi oferit la această ediție inegalabilului Marcel Iureș, pentru cariera sa impresionantă, marcată de zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER și apariții nenumărate în producții cinematografice care s-au bucurat de succes internațional. Unul din cei mai importanți și prolifici creatori de costume de film din Romania, Oana Păunescu va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră. Printre actorii români foarte iubiți de public, cinefilii îi vor reîntâlni la Cluj pe Horațiu Mălăele, Dana Dogaru și Iosif Paștina, prezenți la proiecția specială Moromeții 2.
Secțiuni
Nouă titluri recente și tot atâtea viziuni asupra unui subiect cum nu se poate mai fierbinte, concurează anul acesta pentru premiul FIPRESCI, în secțiunea tematică intitulată Ora de religie, și o colecție amplă de filme VR vor oferi publicului o mostră din cinematografia viitorului în secțiunea infiniTIFF. Dedicată pasionaților de film și gastronomie, secțiunea Film Food aduce la Cluj patru povești savuroase și detalii picante din culisele celor mai cunoscute restaurante din Europa. Proiecțiile vor fi urmate de cine speciale pregătite de Chefi inspirați de subiectele filmelor incluse în programul ediției. De experiențe gastronomice inedite vor avea parte și cei care vor urmări traseul Caravanei Culinare Franco-Române, prezentă la TIFF în cadrul Sezonului România-Franța 2019. Cu aceeași ocazie, cinefilii se vor delecta și cu o amplă selecție de filme semnate de regizori în plină ascensiune, inclusă anul acesta în programul Focus Franța, dar și cu o Retrospectivă integrală Michel Gondry.
În secțiunile Competiție, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule? Zilele Filmului Românesc, Suspecți de serviciu, Ziua Maghiară, Shadow Shorts, EducaTIFF și Ziua HBO (partener de tradiție al TIFF-ului), vor fi proiectate filme în premieră absolută, dar și titluri premiate în festivalurile internaționale.
O colecție eclectică de noutăți și clasici de referință, în versiuni restaurate, va face deliciul publicului în programul Focus China, țară aflată pentru prima dată în prim-planul unei ediții TIFF. Alături de cineastul Fatih Akin și regizorul Veit Helmer, invitat special al acestei ediții, regretata Agnès Varda, regina cinematografiei franceze, va fi omagiată în secțiunea 3×3.
Proiecții speciale în cadrul festivalului
Proiecția Parking în premieră absolută va deschide ce-a de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, cu o poveste emoționantă despre un poet român care, după ce emigrează în Spania, descoperă nu numai chinurile iubirii ci și durerea depărtării de casă. Filmul în regia lui Tudor Giurgiu va putea fi urmărit în prezența echipei, pe ecranul-gigant din Piața Unirii Open Air, pe 31 mai, de la ora 20:45.
Invitat special la TIFF 2019, Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale în aplauzele fanilor prezenți la eveniment special, programat pe 1 iunie, în Piața Unirii Open Air.
Pe marele ecran va fi proiectat apoi thriller-ul hi-tech Față în față (Face/Off, r. John Woo), în care Nicolas Cage interpretează, alături de John Travolta, alternativ, rolul unui ucigaș psihopat și al polițistului care se află pe urmele lui.
Durere și glorie (Pain and Glory), cel mai recent film semnat de Pedro Almodóvar și titlul care i-a adus lui Antonio Banderas. Premiul pentru cel mai bun actor, alături de noul film al cineastului român Corneliu Porumboiu – La Gomera, au impresionat deja criticii în competiția oficială de la Cannes și vor putea fi văzute în premieră în România la TIFF. Tot de la Cannes, din secțiunea Semaine de la critique, revine în competiția pentru Trofeul Transilvania regizorul Hlynur Palmason cu drama Alb cât vezi cu ochii (A White, WhiteDay).
La 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 89, proiecția documentarului După Revoluție, semnat de Laurențiu Calciu, aduce pe marele ecran imagini înregistrate pe camera lui VHS pe străzile din București, imediat după căderea regimului comunist. O proiecție-eveniment îi va fi dedicată materialului Nu e nimeni acasă, produs de Recorder.ro – câștigător anul acesta la Gala Premiilor Superscrieri. Documentarul realizat de jurnaliștii Andrei Udișteanu și David Muntean urmărește ultimele zile petrecute în România de o familie cu doi copii pregătită să emigreze în Marea Britanie.
Concerte și evenimente de excepție
Britanicii eclectici de la TransGlobal Underground și maeștrii brass ai Fanfarei Tirana din Albania au creat în 2013 un nou univers muzical hipnotizant intitulat The Kabatronics, pe care publicul TIFF va avea ocazia să-l exploreze luni, pe 3 iunie, ora 19:00, într-un concert programat la Casa de Cultură a Studenților.
Iubitorii de muzică vor fi impresionați de revenirea pe scena muzicală a unuia dintre cele mai populare grupuri franceze a anilor 90’. Legendarii și carismaticii Les Négresses Vertes vor putea fi ascultați live, pentru prima data în România, pe 4 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților.
Tot aici, în seara de 8 iunie, de la ora 18:30 va veni pentru prima dată la întâlnirea cu publicul din țară, compozitorul și pianistul Jean-Michel Bernard, premiat la Cannes în 2007. Artistul francez va interpreta, alături de solista Kimiko Ono, compozițiile sale unice realizate pentru coloanele sonore ale filmelor regizate de Michel Gondry sau Martin Scorsese, dar și piese celebre ale altor compozitori de muzică de film, precum Lalo Schifrin sau Ennio Morricone.
Proiecția specială din Arkhai Sculpture Park, Vlaha, va oferi cinefililor ocazia de a urmări în aer liber Generația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), filmul care marchează aniversarea a 50 de ani de la prima ediție a legendarului festival. Invitatul special al serii: Oigăn, cu deja celebrul său performance live intitulat Oigan plays Dylan.
Un cine-concert de senzație îl va readuce anul acesta pe legendarul chitarist Gary Lucas în România, după succesul înregistrat în 2010 la TIFF. Miercuri, pe 5 iunie, ora 21:30, la Biserica Romano-Catolică ,,Sfânta Treime’’ din Cluj, artistul american va acompania live proiecția capodoperei The Goddess (Zeița, r. Wu Yonggang), clasicul mut considerat astăzi unul dintre cele mai populare titluri din Epoca de Aur a cinematografiei chineze.
Proiecțiile în aer liber și petrecerile vibrante vor anima împrejurimile Castelului Bánffy pe 1 și 2 iunie.Programul Weekend la Castel include jocuri interactive, ateliere creative și spectacole pentru copii pe timp de zi, iar după lăsarea serii invită cinefilii să trăiască o iminentă invazie extraterestră alături de personajele din CoinCoin și extratereștrii (CoinCoin & The Extra-Humans), în proiecția-maraton de sâmbătă seară ce va fi urmată de Full Moon Party. Dumincă seară, vedeta de la Castel va fi starul american Nicolas Cage, ,,magnific și fabulos de feroce’’ (The Guardian) în horror-ul sângeros Mandy (2018, r. Panos Cosmatos).
Ca în fiecare an, Casa TIFF va fi gazda unor concerte și petreceri de pomină, cu intrare liberă, aproape în fiecare seară de festival.
Publicul își poate crea propriul film la TIFF 2019: Uzina Filmelor de Amatori
În premieră în România, proiectul internațional Uzina Filmelor de Amatori ajunge la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Conceptul creat de renumitul regizor, scenarist si producător francez Michel Gondry (Oscar 2005 pentru Cel mai bun scenariu original Eternal Sunshine of the Spotless Mind) oferă publicului șansa de a-și crea propriul film în doar trei ore, punând la dispoziție decoruri, echipament și toate resursele necesare. Proiectul este organizat sub egida Sezonului România-Franța 2019 și va fi deschis curioșilor în perioada 31 mai – 31 iulie.
Creată de Michel Gondry, Uzina Filmelor de Amatori este o instalație interactivă revoluționară, gândită să dezvolte, să cultive și să răspândească pasiunea pentru film, imaginația și creativitatea în rândul publicului larg. La fel ca Jack Black și Mos Def în Be KindRewind (r. Michel Gondry, 2008), participanții care se vor înscrie la o sesiune de creație în cadrul Uzinei Filmelor de Amatori vor răspunde provocării de a realiza filme de la A la Z, în contra-timp.
Un studio cinematografic construit de la zero în spațiul CREIC – Centrul de Excelență pentru Industriile Creative(Strada Lombului FN, Cluj-Napoca), cu peste 15 decoruri individuale incluse, este șansa publicului de a experimenta tot ce se întâmplă în fața, dar și în spatele camerelor de filmat. Timp de trei ore, participanții vor lucra în echipe și vor parcurge, sub îndrumarea instructorilor Uzinei, toate etapele de producție: de la scenariu, distribuție, regie, până la crearea efectelor speciale și a coloanei sonore. La finalul fiecărei sesiuni, filmele vor fi proiectate, vor intra în posesia autorilor și vor putea fi distribuite de aceștia, către prietenii și familiile lor, pentru a obține binemeritata apreciere a publicului.
Programul infiniTIFF se va concentra anul acesta pe stimularea antreprenoriatului clujean în direcția producției virtuale pentru film, jocuri video, animație și tehnologie audiovizuală, completând proiectul Cluj Future of Work. Două evenimente speciale dedicate profesioniștilor, în acest sens, vor fi infiniTIFF Summit, o conferință de jumătate de zi despre producția virtuală si viitorul muncii, și infiniTIFF Workshop, un eveniment colaborativ cu participarea stakeholderilor locali din diferite industrii.