Inselatoarea moarte a domnului Lazarescu

Cum vorbesti despre moarte intr-o forma care sa nu deranjeze, ba chiar sa atraga publicul? Cu ironie. Asa s-au gandit promotorii filmului Moartea domnului Lazarescu, o poveste despre un barbat care e plimbat dintr-un spital in altul pentru ca toate saloanele sunt supraaglomerate. Ca sa pastrez regula Jurnalului de cinefil, ar trebui sa compar acest film cu realitatea apropiata, dar filmul acesta este realitatea. Detaliile sunt atat de bine supravegheate, incat esti in spitalele romanesti, simti lenea si sictirul medicilor de garda.

Pentru strainii care au vazut filmul in festivalurile de renume, povestea a fost o curiozitate, pentru ca in tara lor serviciile medicale sunt cel putin oneste, daca nu bune. Iar promotorii nu le-au prezentat filmul prin lupa comediei.

Se va simti oare inselat spectatorul roman? Va avea sentimentul ca a fost momit la cinema cu promisiunea unei comedii si ca i-a fost livrata o situatie pe care cand o traieste nu e bucuros, ci furios? Sau se va bucura ca de data asta nu e el cel care o fura de la sistemul sanitar? Probabil ca nu ati avut timp sa va dati seama ca sunteti inselati. Vi s-a spus de prea multe ori ca filmul a luat premii, ca e cu fata aia frumoasa care se scoleste la Hollywood si ca e nominalizat la Oscar.

Dar nu v-a spus nimeni ca prezentatorii de stiri, de la care ati auzit faza cu Oscarul, sunt niste novici si ca habar n-au cum e cu nominalizarile. Aproape ca-ti vine sa zici ca nici n-au de unde sa stie, pentru ca noi n-am prea avut ocazii sa mergem pe covorul rosu al Academiei Americane de film. Doar ca stiristii ar fi trebuit sa afle ca pana la nominalizarile la Oscar e cale lunga. "Moartea domnului Lazarescu" nu este nominalizat la Oscar, ci doar desemnat de tara noastra ca sa ne reprezinte in selectia filmelor straine, pe lista lunga de peste 100 de filme din toata lumea din care vor fi alese 5 nominalizate. I s-a mai intamplat asta si lui Nae Caranfil cu Filantropica, dar Gheorghe Dinica n-a vazut Los Angelesul.

Dupa ce ruleaza sapte zile consecutiv intr-un cinematograf, filmul lui Cristi Puiu va putea sa inceapa lobby-ul printre membrii Academiei si va avea nevoie de cateva luni de promovare pe taram american ca sa fie bagat in seama. Iar daca are norocul sa fie ales, o sa ne uitam cu emotii in februarie la ceremonie. Dar o sa aflam asta abia peste cateva luni bune.

Anul acesta, cu premiile multe luate de Puiu, suntem mai aproape ca oricand de Oscaruri, dar nu meritam aceasta onoare. Nu pentru ca n-avem cu ce ne lauda. Luminita Gheorghiu si Gheorghe Fiscuteanu sunt geniali, Monica Barladeanu nu e doar frumoasa, ci si corecta in filmul asta, iar Cristi Puiu e maniac in detalii si un perfectionist impecabil.

Nu meritam aceasta bucurie, pentru ca suntem ingrozitori de superficiali si inghitim orice galusca pe care ne-o serveste cineva care ne vrea banii. Nu meritam, pentru ca o sa ne batem cu pumnii in piept la victorie si, in lipsa frumusetii din viata noastra, o sa le traim bucuria de parca am fi muncit la film.

Sigur ca da bine sa ni se spuna de nominalizarea la Oscar si noi sa ne bulucim in sala ca sa vedem ce au remarcat juriile fitoase din toata lumea. Dar n-ar fi mai decent sa mergem la cinema pentru ca e un film bun in care nu urla nimeni, nu sunt greseli de racord si nu e nimic fals in poveste?!

Nu credeti tot ce vi se spune despre Moartea domnului Lazarescu. Nu e o comedie. Nu e (inca) nominalizat la Oscar. E un film trist, ingrozitor de bine facut si de real. E un film pe care nu meritam sa-l vedem. Nu suntem suficient de educati, pentru ca nu putem fi convinsi ca e bine sa-l vedem decat daca ni se servesc galusti. Asa ca am sa fiu corecta si am sa va intreb: sunteti siguri ca stiti sa apreciati munca unuia dintre cei mai talentati si mai "turbati" regizori? Vreti sa platiti un bilet ca sa readuceti banii in cinematografia noastra? Daca da, mergeti la film. Dar daca vreti sa radeti, va rog frumos, stati acasa.