Dacă la secțiunea Lungmetraje s-a înregistrat o surpriză, Blue Moon/Crai nou câștigând în fața mult mai mediatizatului The Goat and Her Three Kids/Capra cu Trei Iezi, la categoria documentare, lucrurile au fost clare. Last King Behind Iron Curtain/Regele Mihai: Drumul către casă a primit marele trofeu, în timp ce Phoenix - The Story/Phoenix - Povestea a fost premiat cu două distincții: Mențiune Specială și Premiu Special din partea Directorului Festivalului.
După aproape 25 de proiecții speciale în România și Republica Moldova, care au reunit mii de oameni în fața fenomenului Phoenix, desfășurate în prezența fondatorului Nicolae Covaci și a membrilor, evenimentul din cadrul festivalului de film - IPIFF - Festivalul Indie al Producătorilor de film Independenți a fost aparte. Pentru ca a avut loc în absența fizică a celui ce a dat naștere acestui fenomen, Nicu Covaci. Chiar și așa, a fost cea mai frumoasă confirmare și demonstrație că întreaga creație Phoenix este dincolo de timp și spațiu, dincolo de existența sau prezenta membrilor formației. Aparține eternității, încă din clipa în care a luat naștere. Emoția publicului a justificat că fenomenul transcede și că toți cei ce au fost prezenți pe ecranul cinematografului sunt prezenți, permanent, în inimile lor.
Ce semnificație au premiile pentru un regizor
Radu Nema, regizorul care a pus în scenă povestea legendarei trupe Phoenix, la 60 de ani de la înființarea acesteia, a explicat pentru Jurnalul cât de important este pentru un creator de filme un astfel de festival și ce semnificație au distincțiile primite. Filmul a fost dublu laureat, la Gala IPIFF, în contextul unui festival bogat în filme independente foarte valoroase, esențiale pentru producția de film independent. S-a aflat, printre altele, în competiție și cu documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, confirmând astfel aplecarea cineaștilor către subiecte de interes atât de mare la nivel național.
Pentru filmul Phoenix - Povestea, regizorul Cristian Radu Nema a obținut din partea Președintelui UCIN, Laurențiu Damian, Premiul Special acordat de Uniunea Cineaștilor. Pelicula a primit, totodată, mențiunea specială a juriului pentru Cel mai bun Documentar în cadrul festivalului IPIFF. Cât de importantă este o asemenea distincție? „Este vitală. Este motivul pentru care tu vrei să faci ceva”, răspunde Radu Nema.
Filmul s-a autocreat
Așadar, cum s-a născut ideea filmului Phoenix - Povestea și cum a fost transpusă în realitate? Răspunde Radu Nema: „Un proiect poate lua naștere din două direcții. Te duci către subiect sau subiectul îți impune să faci filmul, cartea sau opera. Multe personalități din spațiul cultural, Sergiu Nicolaescu, Nicolae Covaci, Gheorghe Zamfir sau Nichita Stănescu, și-au iubit țara și s-au exprimat prin poezie, muzică sau film. Sergiu Nicolaescu spunea: «Eu nu m-am făcut regizor și am început să caut subiecte. Hai să fac film istoric! Filmul reprezintă modul în care mă raportez la România, modul în care o iubesc. Am vrut să exprim această iubire prin film». Gheorghe Zamfir a spus la fel: «Mi-am exprimat iubirea de România prin sunetul naiului». La mine, subiectul s-a dezvoltat atât de mult, încât s-a transformat în film documentar. Întâi trebuie să trăiesc, să respir tema respectivă și apoi tema automat se transformă. Acea legătură pe care o ai cu tema respectivă se transformă în filmul respectiv, nu invers. Hai să fac un film! Despre ce să fac? Iau tema și o dezvolt și o documentez. Nu. Întâi o trăiești și restul e o chestiune de timp”. Tânărul regizor detaliază: „De 15 ani sunt alături de Phoenix și am filmat multe lucruri despre care nu am știut că vor deveni un film. S-au adunat materiale. M-am trezit în fața a zeci de ore de film și sute de fotografii și mi-am dat seama că ele trebuie doar să se întâmple. Să devină un film. Filmul s-a autocreat”.
Bugetele, eterna poveste
În România, principala problemă cu care se confruntă lumea filmului este lipsa banilor. Bugetele sunt limitate, astfel că persoanele implicate trebuie să se „descurce”. Radu Nema nu vede un impediment în lipsa banilor. „Niciun moment nu am crezut că «Phoenix - Povestea» va putea avea o premieră chiar la Sala Palatului. Niciun moment nu am crezut că voi merge în peste douăzeci de orașe din țară în prezența membrilor trupei, a liderului, a membrilor consacrați din toate generațiile. Filmul s-a autocreat. Ca să se întâmple exact ca la carte ar fi fost nevoie de un buget enorm. Dar am aplicat un tip de gândire întâlnit la Quentin Tarantino: crezi în proiectul acela și el va lua naștere prin cei care cred în el. E vorba despre comuniunea oamenilor. Familia. Spectatorii. Ei au făcut filmul. Nu este al meu, aparține celor care se bucură de el. Filmul este al publicului, nu al autorului”.
Premii IPIFF17
Categoria Lungmetraje
Trofeul IPIFF17: Blue Moon/Crai Nou, regia Alina Grigore, producători Gabi Suciu, Robi Urs
Mențiune Specială: Clouds Of Chernobyl/Anul pierdut 1986, regia Ligia Ciornei, producători Marian Mario, Dan Dimitriu, Ligia Ciornei
Premiu Special din partea Directorului Festivalului: The Goat and Her Three Kids/Capra cu Trei Iezi, regia Victor Canache, producător Luana Georgiță
Categoria Documentare
Trofeul IPIFF17: Last King Behind Iron Curtain/Regele Mihai: Drumul către casă, regia Trevor Poots, producători John Florescu, Viorel Chesaru, Dan Drăghicescu
Mențiune Specială și Premiu Special din Partea UCIN: Phoenix - The Story/Phoenix - Povestea, regia Cristian Radu Nema, producători Bianca Beatrice Michi, Nicolae Covaci, Cristian Radu Nema
Categoria Scurtmetraje
Trofeul IPIFF17: I Matter/Eu contez, regia Alina Șerban, producători Ada Solomon, Alina Șerban
Mențiune Specială: Hentai Sushi, regia Andrei Hazi Barbu, producător Cătălin Varga
Premiu Special din partea UARF: In The Name Of The Father/În Numele Tatălui, regia Vladimir Dembinski, producător Eugen Kelemen
Categoria Animație
Trofeul IPIFF17: Pardon!, România, regia Eugen Munteanu, producător Eugen Munteanu
Mențiune Specială: Footprints in The Forest, Malaysia, regia Juhaidah Joemin, producători Sandra Khoo, Juhaidah Joemin