Cineastul Andrei Koncealovski a venit în acest an la Festivalul Internaţional de Film de la Bucureşti, aflându-se în România câteva zile. Cel supranumit, în ţara sa de origine, maestru al filmului rus a avut întâlniri cu studenţi şi profesori la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde a primit şi titlul de Doctor Honoris Causa, dar şi cu publicul cinefil după proiecţia a două dintre lungmetrajele sale – adevărate opere de artă: "Unchiul Vanea" (Premiul Scoica de argint, la Festivalul San Sebastian, 1971) şi "Siberiada" (Marele Premiu al juriului, la Cannes, 1979).
Koncealovski a captivat publicul. La masterclass-ul susţinut în faţa studenţilor, celebrul regizor şi scenarist a demontat unele clişee, referitoare la "sufletul rusesc", la Hollywood, la trecut şi prezent, la vechi şi nou. Sinceritatea pentru el e ca o profesiune de credinţă. Sincer şi ancorat în realitate, crede că e fericit, deşi mărturiseşte că nu ştie ce vrea de la viaţă, chiar şi acum, când are aproape 74 de ani. Visurile i se schimbă mereu.
Nu ştie ce înseamnă suflet rusesc. Afirmă că Shakespeare era foarte rusesc. Nici nu e de acord cu ce a spus Dostoievski – "Frumuseţea va salva lumea" –, căci dacă Dostoievski "ar fi supravieţuit Auschwitzului nu spunea aşa ceva". E convins că Hollywoodul e altceva acum, e într-un "declin", în ultimii 20 de ani, din motive "economice şi culturale". Neagă cuvântul actual ca atare, însă "e actual doar ceea ce nu e plictisitor".
A fost coleg şi a lucrat cu Andrei Tarkovski, despre care spune că era un geniu, dar crede că acesta este acum un mit numai pentru că a murit.
Koncealovski este autor de capodopere. Crede că "o capodoperă apare atunci când există o mare necesitate" pentru ceva.
Ce a realizat până acum? Mai mult de 25 de lungmetraje, mai mult de 30 de scenarii, opera cinematografică aducându-i peste 20 de importante premii şi titluri. E autor de cărţi. A creat, deci, o operă mare. Dar întrebându-l, într-o fulgerătoare conversaţie, care este cea mai importantă operă a sa, regizorul mi-a răspuns: "Copiii. Copiii rămân pentru totdeauna". Are şapte copii (căsătorit de cinci ori) – băieţi şi fete, unul fiind dintr-o relaţie extraconjugală. Doar unul (deocamdată), băiatul cel mare, a ales regia de film. Koncealovski e căsătorit acum cu o actriţă tânără, frumoasă, Iulia Vîsoţkaia.
Consacrarea internaţională i-a adus-o filmul "Unchiul Vanea", pe care l-a făcut după piesa omonimă a lui Cehov. Avea 33 de ani. După 40 de ani a montat această piesă pe scena Teatrului "Mossovet" din Moscova. Afirmând că "teatrul e tenis, iar filmul ping-pong", Koncealovski a spus că între aceste două creaţii ale sale, pe care le desparte aproape patru decenii, este o foarte mare diferenţă. Dacă filmul l-a realizat ca pe o dramă, spectacolul "e o comedie tristă, o comedie excentrică, având accente dramatice". Mi-a spus că "Unchiul Vanea" poate fi pus în scenă oricând şi de fiecare dată va fi altceva. "Şi eu sunt altul şi Unchiul Vanea e altul", a vorbit şăgalnic creatorul.
Mi-a spus şi despre proiecte, unul fiind un film despre viaţa lui Rahmaninov. Şi-a propus să regizeze şi "Strălucire 2". Va monta opera "Boris Godunov" în Spania, după ce a pus-o în scenă în Italia. Are în plan şi un spectacol "Macbeth". Va face o emisiune tv despre muzică. În plus, are multe intenţii în cadrul Centrului de producţie "Andrei Koncealovski", sub umbrela căruia se realizează proiecte de film, teatru, televiziune şi proiecte editoriale. Există şi Fundaţia "Andrei Koncealovski" organizată în sprijinul cinematografiei şi artelor spectacolului, având ca scop susţinerea şi desfăşurarea unor programe sociale.
Koncealovski trăieşte unde îi place. Mai mult în Italia, "unde lumea ştie să se bucure, să admire ceea ce e frumos", pe când în Rusia "e greu de trăit; invidia e mare, iar cercul încrederii pare îngust".