Un duios lup de mare, Haralamb

Fiecare cititor al unei cărţi îşi construieşte mental o imagine a eroilor ei. Există miliarde de Anne Karenina, la fel cum există mi-liarde de cavaleri Ivanhoe. Ecranizările nu fac altceva decât să lege pentru o oarecare perioadă de timp, poate chiar pentru totdeauna, fiinţa unui actor de personajul pe care îl interpretează. Aşa s-a întâmplat cu Haralamb din "Toate pânzele sus!".

Rolul, minuţios construit, fără greutate aparentă, îl aducea în prim-plan pe George Paul Avram. Ta­lentul şi rafinamentul compoziţiei erau alarmante, deoarece actorul refuza căile bătute, luptând pentru maturizarea sa ca pentru o eliberare. Nu ştiu câtă plăcere i-a făcut rolul sau cât de răsfăţat s-a simţit de public, dar jocul său nonşalant, dezinvolt avea acoperirea în aur a inteligenţei.

Capabil de trăiri intense, dramatice, George Paul Avram este un actor original, care nu se exprimă numai prin cuvinte, ci prin întreaga fiinţă. Născut la 31 martie 1940, la Bucureşti, a absolvit IATC la clasa prof. Şahighian. A avut peste 50 de roluri la Naţionalul bucureştean, dar marele succes a venit o dată cu piesele "Părinţii teribili", "Idolul şi Ion Anapoda" şi "Take, Ianke şi Cadâr", unde juca alături de marii Ion Finteşteanu, Alexandru Giugaru şi Marcel Anghelescu.

O altă mare bucurie a fost rolul din filmul "Actorul şi sălbaticii" alături de Toma Caragiu, apoi cel din "Aurel Vlaicu", însă între aspiraţiile ascunse şi foamea de acumulare, pe pra­gul dintre două lumi, refuză să intre în tipologie ca într-o armură, dar şi să mai spună versuri care ridicau în slăvi regimul comunist şi, terorizat, în 1987 alege calea exilului, plecând în Germania, unde, deşi nu practică meseria pentru care s-a pregătit, cunoaşte toate aspectele dureroase ale vieţii, lucrând ca asistent social. "Am rămas în Germania. Nu a fost uşor. Cel mai dificil a fost să mă despart de fiul meu, atunci la vârsta la care un băiat are mai mare nevoie de un tată. Am dat un interviu la Europa Liberă şi am auzit formula deja ştiută de toţi: «Actorul George Paul Avram a ales libertatea!»", ne-a spus actorul.

"În ceea ce priveşte «Toate pânzele sus», mi-a făcut mare plăcere să citesc tot ce aţi scris până acum. Mă gândesc la ce forţe actoriceşti au fost cuprinse în serial, ce pleiadă de actori, ceva fantastic. A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, ca actor, cu toţii am simţit acest lucru, nu sunt singurul care v-a spus asta. Am dat probe, sigur, pentru acest rol. Nu am avut rău de mare, numai Colea Răutu a avut, chiar am întrerupt filmările, se şi jena puţin din cauza asta, dar este ceva absolut normal. Am fost un colectiv unit. Am stat la Hotelul Palas, lângă Portul Tomis. Noi eram trei prieteni buni, Bică Papaiani, eu şi Ila­rion Ciobanu. Ne vedeam mereu după filmări pe terasa de la hotel. Decorul tot era pe faleză, pe acelaşi chei se derulau porturile prin care ancora Speranţa. S-a investit imens în treaba asta, nu cred că mai este posibil să se întâmple aşa ceva astăzi. Operatorul şi regizorul, Mircea Mureşan, au fost până în Ţara de Foc şi au filmat.

Ţin minte că la un moment dat am tras o spaimă. Terminaserăm filmările şi trebuia să ne întoarcem în port. Marinarii care erau cu noi pe vas au dispărut cu toţii la un moment dat. Nu mai era nici unul, nu ne-a spus nimeni nimic, noi jucam table pe punte şi nu se mai vedea pământul. Tot treceau orele şi nu mai ajungeam. Până la urmă am ajuns cu chiu, cu vai pe chei acolo, în Portul Tomis, unde era toată echipa care ne aştepta înfrigurată. Noi nu aveam nici o posibilitate de a comunica, nu era ca astăzi. Nu aveam decât puşti, dar toţi ştiau că filmăm, aşa că dacă am fi tras ar fi crezut că aşa e în scenariu. Speranţa lua apă şi toţi marinarii erau jos încercând să o scoată. Ei, săracii, munceau acolo. Cei de pe chei ne întrebau: «Ce-aţi făcut, măi fraţilor?»... Era ca-n filmele acelea în care familiile îşi aşteaptă soţii, fraţii, prietenii pe chei.

Este un sentiment incredibil. Când vezi imensitatea aceea de apă uiţi de toate prin câte ai trecut. Cine a gustat într-adevăr din atmosfera aceasta se întoarce. Se spune că adevăraţii marinari nu pot trăi fără mare.  Uneori plecam la 3 sau 4 dimineaţa, alteori chiar şi pe înserat. Haralamb mi s-a părut un personaj interesant, mi s-a potrivit într-adevăr. Am avut această bucurie, mulţi mi-au spus că parcă sunt de acolo, din carte.

Mai este o întâmplare drăguţă. Mircea Mureşan trebuia să meargă cu Lăbuş la plimbare. Nu ştiu cum s-a întâmplat că a avut loc o altercaţie, cred că era acolo o navă turcească sau arăbească, nu mai ţin minte. Un vas al lor... A fost o neînţelegere, iar eu, Bică şi Ilarion stăteam de vorbă. Dintr-o dată, am auzit că se întâmplă ceva cu Lăbuş. Toţi ne-am dus fuga să vedem ce e. Se rezolvase între timp, chiar am devenit buni prieteni cu căpitanul vasului respectiv. Şi-a cerut scuze că a avut loc acea neînţelegere cu câinele. Dar mi s-a părut fantastic cum am reacţionat, cum ne-am repezit toţi în apărarea lui Lăbuş.

El era un personaj, dacă i se întâmpla ceva, tot ce filmasem era pierdut. Era un actor, avea şi contract. Haralamb era vărul lui Ieremia. Nu trăgea la fel de bine ca el. Avea o mare slăbiciune în schimb, îi plăceau femeile. E chiar o scenă la un moment dat unde Ieremia întreabă: «Măi, dar cum te-ai înţeles cu ea?» «Ei, aşa prin semne», răspundea Haralamb, care mi s-a părut un personaj foarte pitoresc», a încheiat George Paul Avram. Revenit în ţară după aproape 18 ani de exil, George Paul Avram joacă la Teatrul Naţional în "Eduard al III-lea", iar următoarea sta­giune cine ştie ce pro­puneri interesante îi va aduce cunoscutului actor.