Peste o sută de mii de români și turiști din străinătate au trăit ieri magia primelor zile din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) 2024, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume. Prima zi de festival a fost deschisă de Not Once, o instalație video gândită și realizată de artistul emblematic Jan Fabre, în colaborare cu legendarul Mikhail Baryshnikov. Alături de Jan Fabre, pe scena evenimentului de deschidere a FITS 20224 s-au aflat și Constantin Chiriac, președintele FITS, și Raluca Turcan, Ministrul Culturii, care au evidențiat importanța dialogului, dar și rolul FITS ca ambasador cultural al României la nivel mondial.
Institutul de Cercetări pentru Artele Spectacolului este primul institut de acest gen din România
Tot în cadrul evenimentului de deschidere, Constantin Chiriac, președintele FITS, a anunțat și lansarea Institutului de Cercetare pentru Artele Spectacolului al Academiei Române, în cadrul Platformei Internaționale de Prezentare a Doctoratelor în Artele Spectacolului și Management Cultural, o inițiativă unică în România. Institutul de Cercetări pentru Artele Spectacolului este primul institut de cercetare pentru artele spectacolului din România și va contribui la dezvoltarea patrimoniului cultural și artistic al marilor festivaluri din țară, cu relevanță la nivel internațional, cum ar fi Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
Două premiere mondiale de Tim Robbins și Pippo Delbono, Corul Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” și concert HOLOGRAF
Prima zi de festival a continuat cu două premiere mondiale, Afrodita și Eliberarea Lumii (Un vodevil muzical grecesc), o celebrare veselă a puterii de a ierta și a tăriei inimii de a vindeca până și cele mai profunde dintre discordii, de Tim Robbins și Trezirea, în regia artistului italian Pippo Delbono care revine la Sibiu cu un spectacol confesiune magistral, incisiv, emoționant și de neuitat.
De asemenea, Tim Robbins și Pippo Delbono au fost prezenți și în cadrul Galei de Deschidere FITS 2024, alături de Constantin Chiriac, preşedintele FITS, și Corul Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” (regia Emil Pantelimon, dirijor Anna Ungureanu), în cadrul unui eveniment de excepție în curtea Muzeului de Istorie din Sibiu, în care trei personalităţi de pe Aleea Celebrităţilor (Constantin Chiriac, Tim Robbins, Pippo Delbono) au recitat fragmente de text care au evidențiat ideea de prietenie, tema ediției din acest an a FITS.
Raluca Turcan, Ministrul Culturii, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, preşedintele ICR, Liviu Jicman, ambasadori ai țărilor participante în cadrul festivalului, dar și sute de împătimiți ai teatrului și artelor spectacolului au avut parte de o experiență memorabilă și emoționantă.
Prima zi de festival s-a încheiat cu un concert live al celor de la HOLOGRAF, urmat de un spectaculos show de drone, completat în acest an de efecte pirotehnice şi un show de lumini, admirat de zecile de mii sibieni și turiști prezenți în Piața Mare din Sibiu.
Tim Robbins, una dintre cele mai apreciate și provocatoare voci ale cinematografiei contemporane
Tim Robbins, Director Artistic – The Actors’ Gang, se numără printre cele mai apreciate și provocatoare voci ale cinematografiei contemporane; un talent cu multiple fațete, distins cu premiul Oscar, actor, scenarist, regizor și producător de filme, cum ar fi Dead Man Walking, Shawshank Redemption, Mystic River, The Player, Bob Roberts, Bull Durham, Jacobs Ladder, Hudsucker Proxy, The Secret Life of Words și Cradle Will Rock. Mai mult, Robbins a produs teatru în ultimii 35 de ani ca actor, regizor, dramaturg și director artistic al The Actors’ Gang. Robbins a jucat, de asemenea, un rol important în dezvoltarea și extinderea programelor de educație și de sensibilizare ale The Actors’ Gang – programe de artă care au ajuns la sute de copii din școli, dar și la bărbați și femei din închisorile din statul California.
Pippo Delbono, copilul rebel al teatrului mondial, care a bulversat metodele și regulile și a impus sinceritatea și emoția
Personalitate creatoare complexă, actor de teatru și de film, regizor și autor, Pippo Delbono s-a născut în 1959 în Varazze (Italia), fiind cunoscut, în special, pentru activitatea sa desfășurată pe scena de teatru, alături de compania care-i poartă numele, ce s-a impus în întreaga lume încă din 1987, anul înființării sale. Viziunea non-conformistă despre teatru a lui Pippo Delbono, profund influențată de contactul cu Odin Teatret, Pina Bausch și disciplinele orientale, și-a creat din negarea regulilor și a metodelor o adevărată religie care, propunându-și să înlăture constrângerile convenționale, atacă un nivel subtil al sincerității și al emoției. Pendularea între autobiografie și istorie, eclectismul dintre scheletul superficial al unui musical și premisele textuale ale unui teatru poetic, îmbinarea situațiilor scenice cu fragmente cinematografice ori aplecarea spre singurătatea și izolarea marginalilor societății sunt doar câteva dintre cele mai reprezentative coordonate ale teatrului experimental propus de Pippo Delbono ale cărui spectacole marcante, până în acest moment, sunt Dopo la Battaglia (După bătălie), Orchidee (Orhidee), Vangelo (Evanghelie) și La Gioia (Veselia).
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025.