„Lolele (în limba germană Urzeln), personaje costumate cu măști hidoase, fioroase, îmbrăcate în zdrențe negre, pocnind din bice în acord cu talăngile, amintesc de săsoaica legendară Ursula, care într-o costumație asemănătoare a reușit să pună pe fugă o hoardă de tătari, ce asediaseră cetatea Agnitei. În amintirea ei, meșterii sași ai breslelor se costumau an de an, iar într-o procesiune solemnă înmânau, la început de an, lada de breaslă starostelui nou ales. Începând cu anul 1911 reprezentații tuturor asociațiilor meșteșugărești din Agnita au prezentat împreună o paradă formată din lole și simboluri ale meșteșugarilor”, potrivit unui comunicat.
Cele peste 280 de lole de anul acesta pornesc marșul în aceeași paradă impresionantă ca în urmă cu mai bine de 100 de ani, pe artera principală a orașului.
Ele formează cu bicele un lanț protector în jurul elementelor tradiționale ale breslelor meșteșugărești: căpetenia și îngerașii paradei, ursul, ursarul și coroana cu vulpi ale breslei blănarilor, căluțul și birjarul al breslei croitorilor, călărețul și calul curelarilor și jonglerul breslei dogarilor. Breslele își prezintă deasemenea propriile lăzi de breaslă, cărate de bărbați îmbrăcați în dolmanuri.
„Imaginea colorată și zgomotoasă a paradei, întinsă pe câteva sute de metri, va fi admirată și însoțită de spectatori până în centrul orașului. Aici organizatorii vor face urări de bine, breslele vor prezenta dansuri ale elementelor tradiționale, iar lolele se vor întrece în a alunga spiritele rele și iarna grea, cu pocnet de bice și vuiet de talăngi. Împreună cu fanfara se va intona imnul Transilvaniei, ocazie cu care lolele își vor ridica măștile, dezvăluindu-și identitatea. După spectacol, lolele umplu străzile orașului, organizate în grupuri, ele vizitează prieteni, în casele cărora se bea bea vin fiert și se mănâncă gustoasele gogoși”, anunță Asociația „Breasla Lolelor”.
Obiceiul lolelor, care este atestat documentar la sfârșitul secolului al XVII, rămâne pentru orașul Agnita „o moștenire culturală cu o însemnătate deosebită, o poveste de basm, cu personaje fantastice”, organizat de către Asociația Breasla Lolelor din anul 2007.
(sursa: Mediafax)