x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Începe UNFINISHED: O explorare multidisciplinară a lumii prin instalații, conversații, experiențe, performance-uri și workshopuri

Începe UNFINISHED: O explorare multidisciplinară a lumii prin instalații, conversații, experiențe, performance-uri și workshopuri

de Magdalena Popa Buluc    |    26 Sep 2024   •   18:00
Începe UNFINISHED: O explorare multidisciplinară a lumii prin instalații, conversații, experiențe, performance-uri și workshopuri

Mai sunt câteva zile și începe cea de-a noua ediție a festivalului multidisciplinar UNFINISHED. În perioada 27-29 septembrie, festivalul aduce la aceeași masă artiști, autori, sportivi, urbaniști, antreprenori, peisagiști și mulți alți experți, creativi și pasionați din diferite domenii pentru a explora tema ediției - PRAXIS.

Evenimentul are loc în House of Ideas (str. Dionisie Lupu nr. 46), grădina sa de 4000 de metri pătrați și sera de patrimoniu din incinta ei. Printre invitații ediției se numără pianistul Faraj Suleiman (PS), poetul Ben Okri (UK), fondatorul platformei Slowness - Peter Conrad (GER), fondatorul programului MESA - Barbara Soalheiro (BR), futurolog, vlogger, filosof Jason Silva (USA, VE) și Grace Boyle (UK), artist multisenzorial.

Ce se întâmplă la UNFINISHED?

Prin natura sa multidisciplinară, festivalul abordează tema PRAXIS prin diferite lentile și formate unice, de la plimbări urbanistice pe străzile Bucureștiului și sesiuni de lectură, până la ateliere de vopsire arhaică a materialelor, degustări de pâine și instalații ce chestionează relația dintre inteligența artificială și cea botanică.

Câteva dintre cele mai așteptate momente ale ediției:

#TALKS  - Arhitectul vizionar Marko Brajovic (BR) va susține o prezentare despre interacțiunea dintre natură, tehnologie și designul centrat pe om, în timp ce designerul de experiențe Monika Jiang (GER) și designerul digital Lauren Celenza (US) vor purta o conversație despre singurătate și puterea comunităților. În plus, comunitatea UNFINISHED va putea participa la un dialog captivant între frații Alin și Tibi Ușeriu (RO) ce va aborda subiecte precum reziliența,evoluția personală și experiențele lor comune de pe Via Transilvanica.

#INSTALLATIONS - Instalația artistei Grace Boyle (UK), născută din intersecția dintre biologie și tehnologie, va pune întrebări despre diferențele și asemănările dintre inteligența verde și AI. În seră, designerul Adelina Toma (RO) va dezvălui o instalație permanentă realizată din materiale vopsite cu tehnici arhaice și culori naturale, cu scopul de a reconecta audiența cu practicile sustenabile. Iar în House of Ideas, participanții vor putea interacționa cu o instalație ce pune în lumină cel mai transformativ traseu de hiking - Via Transilvanica.

#PERFORMANCES  - Comunitatea UNFINISHED se va putea bucura de concerte, lecturi publice și DJ seturi. Ca în fiecare an, editorul Modern Love, Daniel Jones (US), alături de actrița Dana Rogoz (RO) și Ana Ularu (RO), va da viață poveștilor de iubire scrise de membri ai comunității UNFINISHED. In plus, artista Sanda Weigl (RO, GER, US), acompaniată de Shoko Nagai (JPN, USA) și Bradley Jones (USA), va susține un concert memorabil cu note de folk, jazz și …muzică tradițional românească.

#TASTE  - Participanții vor avea șansa să-și încânte papilele gustative cu o degustare de pâine artizanală cu somelierul Lara Schutz (RO), o explorare a vinurilor românești cu Costi Drăgan (RO), dar și prin ceremonii cu cacao sau ceai. În plus, în fiecare zi, dimineața, la prânz și seara, comunitatea va servi masa împreună în sera de patrimoniu din curtea casei House of Ideas.

#WELLBEING  - Pentru cei în căutarea stării de bine, Avisek Majumbar (IN, RO) va conduce sesiuni de yoga, în timp ce atelierele de vindecare prin sunet și vibrație cu Zeyla Tomlyn (RO, GER) promit o experiență meditativă.

#EXPERIENCES - Experiențele sunt parte importantă a festivalului UNFINISHED, iar comunitatea se va putea bucura de o varietate mare, fie că e vorba de walkshop-ul urbanistului Lior Steinberg (NL, IL) - o explorare ghidată a Bucureștiului în căutarea de design centrat pe om, o sesiune de scriere creativă cu editorii Daniel Jones (US) și Nicoleta Rădăcină (RO) sau de un atelier de cartografiere a grădinii Casei Universitarilor coordonat de peisagistul Nicolas Triboi (RO)

Cum poți participa la UNFINISHED?

Cei care își doresc să ocupe unul dintre cele 3141 de locuri disponibile în festival trebui să-și depună aplicația pe apply.unfinished.ro până pe 25 septembrie (ora 23:59). Din comunitatea UNFINISHED fac parte peste 20.000 de oameni, din peste 70 de țări, iar ceea ce îi unește este curiozitatea, capacitatea de a asculta opinii diferite venite de la oameni din domenii diverse și de a genera idei inovatoare prin dialog și schimb de know how.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

 

 

 

×