x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Angela Gheorghiu a lansat un album de colinde, în colaborare cu Orchestra Naţională Radio

Angela Gheorghiu a lansat un album de colinde, în colaborare cu Orchestra Naţională Radio

20 Noi 2014   •   16:13
Angela Gheorghiu a lansat un album de colinde, în colaborare cu Orchestra Naţională Radio

Celebra soprană Angela Gheorghiu a ales să colaboreze pentru realizarea noului său album dedicat sărbătorilor de iarnă, intitulat “Guardian Angel”, cu două dintre formaţiile muzicale ale Radio România: Orchestra Naţională Radio (dirijor: Tiberiu Soare) şi Corul de copii Radio (dirijor: Voicu Popescu).

Soprana nu este la prima experienţă alături de Orchestrele şi Corurile Radio. Anul trecut, aceasta a înregistrat tot cu Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, albumul de colinde româneşti, “O, ce veste minunată!”, premiat cu Discul de Aur pentru vânzări record în mai puţin de două săptămâni de la lansare.

Atunci, una dintre cele mai importante reviste de muzică clasică din lume – THE GRAMOPHONE a publicat un amplu articol dedicat apariţiei albumului de colinde româneşti. Alături de elogiul care era adus interpretării Angelei Gheorghiu şi aranjamentelor orchestrale, era menţionată Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare, a cărei interpretare a fost considerată ca fiind una splendidă.
T
ot la invitaţia celebrei soprane Angela Gheorghiu, Tiberiu Soare - dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai activi şi mai apreciaţi şefi de orchestră români ai momentului - asigură, în luna noiembrie, conducerea muzicală pentru concerte susţinute de marea muziciană de origine română pe trei mari scene ale lumii: Théâtre des Champs-Elysées - Paris, Musikverein - Graz, Concertgebouw - Amsterdam.

Noul album al celebrei soprane conţine 11 dintre cele mai cunoscute colinde internaţionale, printre care “Silent Night”, “White Christmas”, “O, Tannenbaum”, “I'll Be Home For Christmas”, piesă interpretată împreună cu Loredana şi “It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas”, duet cu Ioana Dan, fiica Angelei Gheorghiu.

Colindele sunt înregistrate la Sala Radio şi la Ines Sound & Video Studio, alături de cele două ansambluri Radio România şi de Corul Accoustic (dirijor: Daniel Jinga), iar producătorul executiv al acestui material discografic este Oltea Şerban-Pârâu.

×