x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Aplauze necontenite pentru maestrul Gheorghe Zamfir şI invitaţii săi la Sala Palatului

Aplauze necontenite pentru maestrul Gheorghe Zamfir şI invitaţii săi la Sala Palatului

de Luminiţa Ciobanu    |    21 Dec 2014   •   19:21
Aplauze necontenite pentru maestrul Gheorghe Zamfir şI invitaţii săi la Sala Palatului

Un concert cu totul special dăruit românilor de o inimă uriaşă: de mare artist al lumii, maestrul Gheorghe Zamfir. Este darul oferit de muzicianul Zamfir publicului numeros prezent la Sala Palatului, în seara de 18 decembrie, în cadrul unui eveniment structurat sub genericul “Destinnaţie România”, care ne-a trimis cu gândul spre cele două concepte care îl compun: destinul şI naţiunea română. “În prag de Crăciun, oferim un spectacol extraordinar în care se promovează România ca destin, România ca naţie, România ca destinaţie pentru vârfurile culturii mondiale, cu rădăcini în neamul acesta binecuvântat de Dumnezeu! Oricât de lungă, de frumoasă sau de anevoioasă este călătoria vieţii, pentru valorile noastre, care s-au impus la nivel mondial, destinaţia finală trebuie să fie întotdeauna România!”, sublinia maestrul Zamfir în interviul acordat Jurnalului Naţional înainte de concert. Evenimentul a adus pe scena Sălii Palatului personalităţi importante ale culturii româneşti: marele violonist Eugen Sârbu, actorul Dan Puric, soprana Alexandra Coman, Corul Naţional de Cameră Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, interpreta Rodica Anghelescu, naiştii Flavius Tinică şI Răzvan Popescu, grupul de naişti “Muguri Zamfirieni” constituit cu profesionalism, la Târgu Jiu, de profesorul Dumitru Pasăre, taraful condus de “magicianul” viorii Marin Alexandru, Orchestra Naţională Gheorghe Zamfir, sub bagheta desăvârşitului dirijor Florin Totan.

Repertoriul maestrului Zamfir a pornit de la rădăcina muzicii româneşti – folclorul – Doina Oltului înălţându-se ca o rugăciune, de înaltă trăire, precum râul învolburat care străbate ţara în drumul său spre tainica îmbrăşişare cu Dunărea. Muzicianul Gheorghe Zamfir, alături de virtuozii membri ai tarafului său, Marian Alexandru, Costel Nechita, Costel Pandelescu, Virgil Iancu, Daniel Prodan, cărora li s-a alăturat şI Cezar Cazanoi, au fost răsplătiţi cu aplauze furtunoase pe care publicul le-a dăruit, fără jumătăţi de măsură, tuturor invitaţilor maestrului Gheorghe Zamfir.  Iar suprizele plăcute n-au contenit întreaga seară: Corul Madrigal a adus un buchet de colinde fără egal, violonistul Eugen Sârbu a adus “Iarna” din “Anotimpurile” lui Vivaldi, şI alte piese celebre clasice, într-o interpretare magnifică. I-a fost alături Orchestra Naţională Gheorghe Zamfir, sub bagheta dirijorului Florin Totan. Pe de altă parte, muzicianul Zamfir a dăruit publicului mai multe compoziţii, unele în primă audiţie, între care şI “Concertul pentru vioară, nai, cor şI orchestră simfonică”, lucrare care a cucerit spectatorii întru totul, astfel că aplauzele n-au contenit aproape 15 minute. Spectatorii au primit cu bucurie fiecare dar muzical, astfel că, în ciuda faptului că  miezul nopţii nu era departe, sala a rămas plină.

×