x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Câştigătorii concursului Metallica

Câştigătorii concursului Metallica

29 Iun 2010   •   00:00
Câştigătorii concursului Metallica

Au fost desemnaţi câştigătorii invitaţiilor Meet & Greet Metallica, organizat de Jurnalul Naţional şi Universal Music.



Cei care au şansa să-i întâlneasca faţă în faţă pe membrii trupei Metallica sunt:
Deaca Alexandra - Călăraşi
Constantinescu Cătălin Alexandru - Bucureşti
Huian Daniel - Bucureşti
Cujbescu Dan Iulian - Piteşti

Alţi patru norocoşi au fost alături de cei de la Metallica la ceremonia de decernare a dublului disc de platină:
Dan George Gherasim - Ploiesti
Suruianu Mihai - Curtea de Argeş
Marius Codrin Stamate - Bacau - a participat
Laurentiu Cătălin Catoiu - Urziceni 

×
Subiecte în articol: muzica